Meleşcanu: Declaraţiile lui Bakri îngrijorează. România nu e la adăpost de atentate

Directorul Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, că este îngrijorat de declaraţiile şeicului Omar Bakri care constituie "un semnal că nici România nu este la adăpost de posibilitatea unor atentate".
Economica.net - vin, 05 oct. 2012, 20:32
Meleşcanu: Declaraţiile lui Bakri îngrijorează. România nu e la adăpost de atentate

Întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, cum comentează declaraţiile şeicului Omar Barkri, potrivit cărora România şi Bulgaria ar putea deveni ţinte teroriste, Teodor Meleşcanu a răspuns că România trebuie să fie pregătită să prevină atentate şi mai ales să acţioneze pentru eradicarea „cauzelor acestui fenomen al terorismului”.

„Bakri este mai degrabă un ideolog decât un om de acţiune, dar, evident, asemenea lucruri ne îngrijorează pe bună dreptate şi constituie şi un semnal că nici România nu este la adăpost de posibilitatea unor atentate. Suntem o ţară membră NATO, a UE, participăm la operaţiuni în Afganistan, avem nişte facilităţi pe teritoriul nostru pe care le foloseşte armata SUA, la Deveselu, suntem o ţară cu un număr important de turişti, inclusiv din Israel. Preocuparea prioritară pentru noi, a celor două servicii, este prevenirea unor asemenea acte în România, şi toată lumea trebuie să înţeleagă că nu putem să considerăm că România este o ţară unde nu s-ar putea întâmpla niciodată aşa ceva. Din păcate, realitatea ne arată că s-ar putea întâmpla şi la noi, trebuie să fim pregătiţi să le prevenim şi mai ales să acţionăm pentru eradicarea cauzelor acestui fenomen al terorismului”, a afirmat Meleşcanu.

Acesta a adăugat că SIE urmăreşte cu atenţie conflictul militar dintre Turcia şi Siria, în condiţiile în care orice astfel de situaţie în zonă poate avea impact asupra României.

„Orice conflict în zona noastră poate să aibă un impact şi asupra României, tocmai de aceea îl urmărim cu foarte mare atenţie, preocuparea noastră fiind, în calitate de serviciu, să înţelegem ce e în spatele acestor operaţiuni militare. Avem o poziţie foarte clară, avem o comunitate de români de aproximativ 15.000 de cetăţeni, care împreună cu membrii lor de famili se ridică la 45-50.000 de oameni, deci nu ne este indiferent ce se întâmplă acolo. Nu dorim să vedem Siria transformat într-un stat divizat, care ar putea crea probleme şi mai mari. E nevoie ca autorităţile siriene şi cele din Turcia să dea dovadă de reţinerea necesară”, a declarat şeful SIE.

Teodor Meleşcanu a participat, vineri, la Cluj-Napoca, la o manifestare de aniversare a 20 de ani de transplant european.

Liderul islamist Omar Bakri declară, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar „24 ceasa”, că Bulgaria, România, dar şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste.

Întrebat dacă, din punct de vedere religios, Bulgaria poate fi considerată o ţintă legitimă a mujahedinilor din cauza politicii sale, el a spus că, din punctul său de vedere, Bulgaria este un teritoriu islamic.

„Din moment ce islamul a pătruns într-un teritoriu, acesta este considerat islamic. De aceea, musulmanii sunt datori să-l elibereze într-o zi. Spania, de exemplu, este teritoriu musulman. Europa de Răsărit – de asemenea. România, Albania, Macedonia, Serbia şi Kosovo, Bosnia… Însă din cauza trupelor sale în Afganistan şi Irak şi din cauza colaborării sale militare cu Israelul, Bulgaria este de asemenea o ţintă legitimă. Noi considerăm că pot fi săvârşite atentate în inima Bulgariei. Se poate şi în România, şi în alte state. Aceasta depinde de tactica şi strategia la faţa locului. Atentatul de la Burgas a fost împotriva unei ţinte israeliene. De aceea toţi care au murit acolo sunt fii de israelieni şi între ei există mulţi oameni importanţi. Ei au multă putere”, a spus el.

Omar Bakri este un lider radical islamist de origine siriană, cu puternice legături cu Al-Qaeda. În 2005, presa scria că zeci de membri ai grupului pe care el îl conducea la acea vreme, Al-Muhajiroun, au participat la atentate sinucigaşe sau au făcut parte din reţeaua de susţinere a Al-Qaeda. El a stat 20 de ani la Londra, iar după atentatele din iulie 2005 a plecat în Liban, interzicându-i-se revenirea în Marea Britanie. În noiembrie 2010, Agenţia Naţională de presă din Liban anunţa că Bakri se află printre cele 54 de persoane condamnate de un tribunal militar la detenţie pe viaţă ca urmare a acuzaţiilor de terorism.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...