Meleşcanu despre vizita preşedintelui Iohannis în SUA: Realmente o acţiune importantă
Meleşcanu a menţionat că a văzut o apreciere deosebit de bună a preşedintelui Donald Trump referitor la eforturile României de creştere la 2% din PIB a cheltuielilor pentru apărare şi participarea Armatei române la operaţiunile din străinătate.
„Din punctul meu de vedere, vizita este realmente o acţiune foarte importantă din punctul de vedere al României, realizarea unei vizite la nivel înalt între cei doi preşedinţi. Iar, din ce am văzut la televizor, o să vedem ce primim prin analizele colegilor din America, dar, din ce am văzut la televizor, am văzut o apreciere extrem de bună, aş spune, chiar deosebit de bună în legătură cu eforturile României pe cele două teme care au fost menţionate de preşedintele Trump: creşterea bugetului de către actualul Guvern la 2% din PIB şi participarea forţelor Armatei române la operaţiunile din străinătate”, a afirmat Meleşcanu, care a participat la o conferinţă internaţională organizată de Institutul Aspen din România.
El a adăugat că aceste teme reprezintă argumentul cel mai important în relaţia România şi Statele Unite.
„Aceştia sunt cei doi piloni pe care preşedintele Trump i-a subliniat şi care constituie, din punctul meu de vedere, argumentul cel mai important pentru această relaţie între România şi Statele Unite”, a subliniat Teodor Meleşcanu.
„Din punctul meu de vedere, este foarte important ceea ce facem şi poate e mai puţin important ceea ce spunem. Trebuie să facem mai mult şi să vorbim mai puţin”, a adăugat ministrul de Externe.
Întrebat dacă ar putea exista şi o vizită la nivel guvernamental cu partea americană, Meleşcanu a spus: „Nu am pus în lucru o asemenea vizită, dar în mod firesc ne vom preocupa şi de întâlniri la nivelul Executivului, pentru că, de fapt, Executivul este cel care poate să-şi asume obligaţii şi să le ducă la îndeplinire”.
El a completat că, în mod sigur, dimensiunea Parteneriatului strategic dintre România şi Statele Unite pe problemele economice va fi una dintre priorităţi, în condiţiile în care şi ţara noastră va putea să vină în întâmpinarea unor propuneri de afaceri şi va accelera investiţiile în materie de infrastructură.
Legat de ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în SUA, Teodor Meleşcanu a spus că nu a văzut decât declaraţiile de la televizor.
„Nu cunosc, am văzut doar declaraţiile de la televizor. Ceea ce pot să vă spun este că au fost discuţii destul de serioase al Bruxelles în legătură cu problema reciprocităţii în materie de vize între ţările membre UE şi Statele Unite, inclusiv câteva referiri destul de directe dacă Statele Unite nu oferă acelaşi statut de liberă circulaţie cetăţenilor din România, Bulgaria, alte ţări care nu beneficiază de viză, UE ar putea lua în considerare chiar şi o reintroducere a vizelor pentru cetăţenii americani”, a spus Meleşcanu.