Meleşcanu: România şi Moldova se vor reunifica prin intrarea Moldovei în UE

Economica.net
04 01. 2017
melescanu__t_35830200

‘În legătură cu Republica Moldova, poziţia mea este foarte clară şi simplă. România şi Moldova vor fi ţări care se vor reunifica prin intrarea Moldovei în UE, caz în care toate problemele care privesc frontiera vor fi doar probleme spirituale şi nu probleme reale. (…) Acesta este modul în care văd eu realizarea acestui obiectiv naţional al României’, a spus el.

Meleşcanu a adăugat că România va sprijini evoluţia pro-europeană a Republicii Moldova, prin aspecte concrete. În acest sens, el a menţionat că din împrumutul din 150 de milioane de euro aprobat de Guvernul Ponta până acum a fost acordată o singură tranşă.

‘Mai sunt două tranşe care trebuie să fie rapid puse în aplicare şi vom insista pentru acest lucru. Este nevoie ca cetăţenii Republicii Moldova să vadă în mod practic că România e o ţară preocupată de dezvoltarea relaţiilor cu Republica Moldova şi care are în vedere şi creşterea nivelului lor de trai. Tot ce înseamnă construirea de poduri, interconectarea reţelelor electrice, a reţelelor de gaze, toate aceste proiecte sunt menite să dea acest mesaj foarte clar care se va răsfrânge şi asupra vieţii fiecărui cetăţean din Republica Moldova’, a declarat Meleşcanu.

El a adăugat că MAE va acorda un sprijin foarte ferm pentru deschiderea rapidă a biroului NATO la Chişinău.

Teodor Meleşcanu a abordat şi chestiunea implicării României în rezolvarea conflictului transnistrean.

‘România nu s-a retras, România a fost scoasă din structura care negocia pe problemele Transnistriei. (…) Planuri existente sunt foarte multe, (…) dar în realitate trebuie să existe şi o disponibilitate din partea principalilor jucători din acest domeniu, pentru a găsi o soluţie la problema Transnistriei. Principalii jucători sunt: Federaţia Rusă, Moldova şi Ucraina. Ceea ce putem face şi trebuie să facem mult mai serios este implicarea noastră în troica în care este reprezentată şi UE şi să facem auzită vocea noastră şi ideile pe care le avem în legătură cu rezolvarea conflictului transnistrean’, a precizat el.

Dezvoltând chestiunea relaţiilor cu ţările vecine, Meleşcanu a spus că el concepe politica externă a României ‘sub aspectul unor cercuri concentrice’.

‘Prima prioritate pentru mine sunt ţările vecine. Din păcate, la ora actuală, relaţiile noastre cu vecinii nu sunt relaţii foarte bune sau aşa cum le-am dori noi. Până acum aveam o zicală, spuneam că cel mai bun vecin al României este Marea Neagră. Nici măcar Marea Neagră nu mai este un bun vecin prin (…) schimbarea dramatică a echilibrului strategic în această zonă. În aceeaşi primă zonă intră Ungaria, Bulgaria, Serbia, Moldova şi Ucraina. Sunt ţări vecine – pentru toate avem în programul de guvernare prevăzute foarte multe lucruri’, a explicat el.

Meleşcanu a reamintit că în 1996 a negociat şi semnat la Timişoara Tratatul de bază dintre România şi Ungaria.

‘Parteneriatul strategic – care a fost şi el unul dintre documentele importante – a rămas, din păcate, la nivel de document. Vă asigur (…) că printre primele acţiuni pe care le voi face vor fi cele legate de ţările vecine, evident, Ungaria fiind una dintre ele’, a menţionat el.