Membri ai Partidului Laburist lansează o platformă pro-Brexit

Membri ai Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie britanică, au lansat miercuri o campanie pentru votul în favoarea ieşirii Marii Britanii din UE la referendumul care urmează a se organiza pe această temă, o iniţiativă care este diferită faţă de linia partidului, relatează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mie, 20 ian. 2016, 19:42
Membri ai Partidului Laburist lansează o platformă pro-Brexit

Numită ‘Labour Leave’, mişcarea a fost lansată de mai mulţi parlamentari laburişti şi se bucură de susţinerea omului de afaceri John Mills, cel mai mare donator individual al partidului din ultimii ani.

UE este o organizaţie ‘antidemocratică, antisocialistă şi care nu dă nicio socoteală’, a declarat unul dintre aceşti parlamentari, Kate Hoey.

Iniţiativa merge împotriva liniei oficiale a partidului, al cărui preşedinte, Jeremy Corbyn, eurosceptic până la alegerea sa în fruntea laburiştilor în septembrie 2015, a anunţat că partidul său va face campanie în favoarea rămânerii în blocul comunitar.

Promisă până la finalul lui 2017 de prim-ministrul David Cameron, consultarea ar putea avea loc încă din 2016, dacă va exista un acord la summitul din 19 şi 20 februarie de la Bruxelles privind negocierile în curs între UE şi executivul britanic.

David Cameron, care conduce aceste negocieri, a menţionat că va face campanie pentru menţinerea Marii Britanii în UE cu condiţia de a obţine o serie de reforme.

Însă din punctul de vedere al lui Graham Stringer, un alt parlamentar laburist angrenat în iniţiativa ‘Labour Leave’, prim-ministrul nu cere decât foarte puţin în condiţiile în care, susţine el, 55% din electoratul laburist aspiră la o renegociere profundă.

‘Labour Leave’ devine cea de a treia platformă pro-‘Brexit’, după ‘Leave.EU’, susţinută de partidul antiimigraţie UKIP al lui Nigel Farage, şi ‘Vote Leave’, iniţiativă pluripartită promovată în special de conservatori eurofobi.

Potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de ziarul Mail on Sunday, votul împotriva rămânerii în UE ar fi de 53%, în timp ce pentru s-ar pronunţa doar 47% dintre britanici, cifre care nu-i contabilizează pe indecişi.

Te-ar mai putea interesa și
Alianţă de fier. Coreea de Sud şi Japonia îşi reafirmă dorinţa de a coopera cu SUA în faţa ameninţărilor Phenianului
Alianţă de fier. Coreea de Sud şi Japonia îşi reafirmă dorinţa de a coopera cu SUA în faţa ameninţărilor Phenianului
Miniştrii de externe sud-coreean şi japonez şi-au reafirmat luni la Seul dorinţa lor de a menţine "coordonarea" cu SUA în faţa ameninţărilor Coreei de Nord, cu o săptămână înainte de......
Qatar spune că a trimis către Israel şi Hamas draftul final al acordului de încetare a focului în Gaza
Qatar spune că a trimis către Israel şi Hamas draftul final al acordului de încetare a focului în Gaza
Statul mediator Qatar a trimis Israelului şi Hamas draftul "final" al acordului de încetare a focului şi de eliberare ...
Băncile europene se gândesc la fuziuni şi achiziţii, pe fondul presiunii concurenţei cu giganţii din SUA (Reuters)
Băncile europene se gândesc la fuziuni şi achiziţii, pe fondul presiunii concurenţei cu giganţii din SUA (Reuters)
În ultimii ani, băncile europene au fost din ce în ce mai mult sub presiune pentru a se extinde, în ideea de a concura ...
Trump și Putin  vor discuta telefonic în următoarea perioadă, dar vor rămâne probleme de rezolvat
Trump și Putin vor discuta telefonic în următoarea perioadă, dar vor rămâne probleme de rezolvat
Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin vor avea o discuție telefonică în următoarele zile sau săptămâni, ...