Membrii Comisiei Roşia Montană nu reuşesc să decidă când dau votul final

Economica.net
07 11. 2013
comisie_juridica_79085400_64233400

Preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov, a declarat că au fost două propuneri legate de modul în care să se desfăşoare dezbaterea şi data la care să se dea votul final, dar acestea au picat, deoarece votul a fost 9 la 9, neîntrunindu-se astfel majoritatea pentru a fi luată o decizie.

„Nu s-a votat un program. A fost o propunere astăzi, să se finalizeze dezbaterea astăzi şi să se dea vot final la o zi şi o oră anunţate, s-a propus luni după-amiaza ca să fie toţi prezenţi. A picat, întrucât nu a întrunit majoritatea, a fost 9 la 9. Şi a fost o altă propunere în care să se meargă pe dezbatere şi să se dea vot pe fiecare paragraf, lucru care ar fi încălcat propunerea de ieri, şi anume aceea că, unde avem consens, să mergem mai departe, şi unde nu, să lăsăm pentru votul final. Şi aceasta a picat, pentru că a fost 9 la 9”, a explicat Darius Vâlcov.

El a spus că parlamentarii din comisie nu au stabilit când va fi dat votul final.

„A rămas să dezbatem, unde avem consens se trece în raport, unde nu, rămâne pentru votul final, vot final care încă nu ştim când se va da, pentru că nu s-a stabilit”, a precizat Vâlcov.

Membrii comisiei au luat pauză pentru prânz, după care vor relua dezbaterile.