Membrii Guvernului au depus jurământul de învestitură. Decretul privind numirea Guvernului Grindeanu, publicat în Monitor
La ceremonie au mai fost prezenţi preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu şi consilierii din cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Ceremonia a început cu intonarea imnului naţional.
Decretul de numire a noului Guvern a fost semnat de către preşedintele Klaus Iohannis cu puţină vreme înainte de începerea ceremoniei de depunere a jurământului.
Primul care a depus jurământul a fost premierul Sorin Grindeanu, urmat de vicepremierii Sevil Shhaideh şi Daniel Constantin. Următorii au fost Carmen Daniela Dan – ministrul Afacerilor Interne, Teodor-Viorel Meleşcanu – ministrul Afacerilor Externe şi Gabriel-Beniamin Leş – ministrul Apărării Naţionale.
Noul ministru de Finanţe, Viorel Ştefan a uitat să pună mâna pe Biblie în timpul jurământului, dar a încheiat cu formula „Aşa să-mi ajute Dumnezeu” şi a făcut o cruce. Iniţial, Ştefan a uitat şi să semneze pe textul scris al jurământului. După ce au depus jurământu Florin Iordache – ministrul Justiţiei, Petre Daea – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Pavel Năstase – ministrul Educaţiei Naţionale, şi Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, a uitat să jure cu mâna pe Biblie.
Ultimii miniştri care au depus jurământul au fost Alexandru Petrescu – ministrul Economiei, Toma-Florin Petcu – ministrul Energiei, Alexandru-Răzvan Cuc – ministrul Transporturilor, Florin Nicolae Jianu – ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Florian-Dorel Bodog – ministrul Sănătăţii, Ioan Vulpescu – ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Adriana Petcu – ministrul Apelor şi Pădurilor, Şerban-Constantin Valeca – ministrul Cercetării şi Inovării, Augustin Jianu – ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Marius-Alexandru Dunca – ministrul Tineretului şi Sportului, Mircea-Titus Dobre – ministrul Turismului, Andreea Păstîrnac – ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Gabriel Petrea – ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Graţiela-Leocadia Gavrilescu – ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihaela Virginia Toader – ministrul delegat pentru Fonduri Europene şi Ana Birchall – ministrul delegat pentru Afaceri Europene.
Guvernul Sorin Grindeanu a primit, miercuri, votul de învestitură din partea celor două Camere ale Parlamentului. Parlamentarii au acordat încrederea cabinetului cu 295 de voturi „pentru” şi 133 „împotrivă”.
După depunerea jurământului va avea loc prima şedinţă a guvernului Grindeanu, începând cu ora 21.