Membrii PE îl critică pe Juncker pentru numirea consilierului său personal ca secretar general în cadrul CE

Parlamentul European l-a criticat pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru că l-a numit pe consilierul său secretar-general al Comisiei Europene, spunând că decizia duce cu gândul la nepotism şi va creşte neîncrederea opiniei publice, scrie Reuters, citat de News.ro.
Economica.net - mar, 13 mart. 2018, 16:39
Membrii PE îl critică pe Juncker pentru numirea consilierului său personal ca secretar general în cadrul CE

Parlamentarii, inclusiv conservatorii lui Juncker, au criticat numirea lui Martin Selmayr, şeful staff-ului personal al lui Juncker, drept secretar-general al Comisiei Europene, scandalul fiind deja denumit „Selmayrgate”, potrivit News.ro.

„Sincer, ne-am făcut singuri rău”, a spus Francoise Grossetete, membru al Partidului Popularilor Europeni al lui Juncker, susţinând că decizia de a-l numi pe Selamyr, luată în cadrul unei întâlniri private de pe 21 februarie, le va da „apă la moară” euroscepticilor.

Selmayr, un avocat german în vârstă de 47 de ani cunoscut ca un susţinător al integrării europene, este privit atât cu admiraţie cât şi cu frică de oficialii europeni. El se va ocupa de operaţiunile cotidiene ale serviciului public al UE, care are 33.000 de angajaţi.

Nigel Farage, care a susţinut ieşirea Regatului Unit din UE, a spus că numirea lui Selmayr reprezintă „un exemplu de nepotism” care arată că Marea Britanie a făcut bine că a ieşit din UE.

Partidul Verzilor a ameninţat că va amâna aprobarea bugetului Comisiei iar grupul liberalilor a cerut ca Juncker să anuleze decizia.

Liderul liberalilor, fostul prim-ministru belgian Guy Verhofstadt, a făcut referire la cazul compatriotului lui Juncker, Jacques Santer, a cărui comisie a fost dizolvată în urma unui caz de nepotism.

„Dacă Comisia lui Juncker nu are grijă, ar putea avea aceeaşi soartă”, a spus pe Twitter Verhofstadt.

Ombudsmanul European, instituţia care examinează plângeri cu privire la administrarea defectuoasă în instituţiile şi organismele Uniunii Europene, a spus că a primit două plângeri privind numirea lui Selmayr şi că le analizează. Ombudsmanul are puteri limitate dar în trecut a criticat dur Comisia pentru probleme cum ar fi conflictul de interese.

Juncker, un fost premier al Luxemburgului, şi-a apărat decizia spunând că este una pe care el şi ceilalţi 27 de membri ai comisiei au dreptul să o ia. O asemenea decizie nu trebuie aprobată de parlament şi ar putea fi anulată de succesorul lui Juncker, care va fi ales de către liderii naţionali ai UE. Mandatul lui Juncker se va termina peste 18 luni.

Te-ar mai putea interesa și
A murit iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, singurul om care a sărit din stratosferă.  A căzut cu parapanta
A murit iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, singurul om care a sărit din stratosferă. A căzut cu parapanta
Doliu în lumea sportului, după ce Felix Baumgartner s-a stins din viață la 56 de ani. Austriacul a suferit un accident de parapantă în Italia, potrivit RomaniaTV....
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi iar ...
Congo a încheiat un contract de sponsorizare de 40 de milioane de euro cu clubul de fotbal FC Barcelona
Congo a încheiat un contract de sponsorizare de 40 de milioane de euro cu clubul de fotbal FC Barcelona
Republica Democratică Congo a convenit să achite peste 40 de milioane de euro sub forma unei înţelegeri de sponsorizare ...
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Municipalitatea din Barcelona a anunţat joi că, până în 2030, îşi va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră, ...