Membru al directoratului Transelectrica, infectat cu Covid-19. Ce măsuri a luat compania
Iată, integral, comunicatul companiei:
Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public în cursul după-amiezii de astăzi, 9 septembrie 2020, pentru o corectă informare a opiniei publice, Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA face următoarele precizări:
• În cursul zilei de astăzi, 9 septembrie 2020, domnul Corneliu Bogdan Marcu, membru al Directoratului CNTEE Transelectrica SA, a informat telefonic conducerea Companiei cu privire la faptul că în cursul serii de 8 septembrie 2020 și-a făcut testul SARS COV-2 și a fost depistat pozitiv, atât el, cât și soția dumnealui, rezultatul primindu-l astăzi, 9 septembrie, în jurul orei 12.00.
• Domnul Corneliu Bogdan Marcu s-a autoizolat acasă împreună cu familia din cursul serii de 8 septembrie 2020.
• Directoratul Companiei a informat de îndată Direcția de Sănătate Publică, prin email, cu privire la această situație.
• În același timp, Conducerea Transelectrica a dispus următoarele măsuri menite să asigure desfășurarea activității societății în condiții de siguranță și protejarea personalului:
o O parte dintre salariații identificați că au intrat în contact direct în ultima perioadă cu domnul Marcu au fost testați în cursul zilei de astăzi, urmând ca celelalte contacte identificate să fie testate pe parcursul zilei de mâine. Toate testele făcute au fost negative.
o Realizarea în seara zilei de 9 septembrie 2020 a unei acțiuni de dezinfecție prin nebulizare în sediul Executivului Companiei.
o Asigurarea condițiilor de lucru în regim de telemuncă pentru un număr mai mare de angajați, astfel încât la birou să fie prezent strict personalul a cărui activitate nu poate fi desfășurată de la distanță.
• În plus, facem precizarea că, de la începutul pandemiei, la nivelul CNTEE Transelectrica SA au fost și sunt implementate o serie de măsuri de protecție a personalului prin punerea la dispoziție a materialelor sanitare (măști, mănuși, soluții dezinfectante), inclusiv prin măsurarea zilnică, la începerea programului, a temperaturii corporale a salariaților.
Conducerea Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice colaborează cu autoritățile îndrituite și va pune la dispoziția acestora orice informație sau document va fi solicitat.