Memorandum între Romarm şi sud-coreenii de la Hanhwa Aerospace – România va produce sisteme militare terestre, pulberi şi explozibili

06 02. 2023
romarm 5345676453

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, susţine luni o conferinţă de presă ca urmare a semnării Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare industrială dintre Compania Naţională Romarm S.A. şi Hanhwa Aerospace în vederea producerii în România a unor sisteme militare terestre, a pulberilor şi explozibilor, a anunţat Ministerul Economiei, scrie News.ro.

Conform sursei citate, Memorandumul de Înţelegere dintre cele două companii deschide perspective pentru Romarm de a exporta produse şi servicii la nivel global, având posibilitatea să devină unul dintre furnizorii europeni ai companiei Hanwha, scrie News.ro.

La conferinţă vor participa ministrul Economiei, Florin Spătaru, Rim Kap-Soo, ambasadorul Republicii Coreea în România, presedintele şi CEO-ul companiei Hanwha Aerospace, Jaeil Son şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale Romarm S.A.