Memorandum KazMunayGas-Janaf. Kazahii și-ar putea aduce petrolul în centrul Europei prin sistemul de conducte al Croației

Operatorul sistemului croat de oleoducte Janaf a a semnat un memorandum de înțelegere cu compania națională de petrol și gaze din Kazahstan, KazMunayGas, pentru o potențială cooperare în domeniul transportului și depozitării de țiței și produse petroliere, potrivit relatărilor din presă.
Mihai Nicuţ - vin, 26 ian. 2024, 12:12
Memorandum KazMunayGas-Janaf. Kazahii și-ar putea aduce petrolul în centrul Europei prin sistemul de conducte al Croației

„Suntem foarte mulțumiți de faptul că Janaf a fost recunoscut ca un factor important în sectorul petrolier și energetic. Salutăm acordul cu KazMunayGas ca pe un nou pas în consolidarea rezilienței Janaf la evenimentele geopolitice și la incertitudinea pieței cu care se confruntă companiile petroliere în prezent”, a declarat compania croată într-un comunicat de presă, miercuri seara, la semnarea acordului.

Janaf, deținută majoritar de stat, operează terminale pentru țiței și produse petroliere situate pe insula Krk, precum și în Sisak, Virje, Slavonski Brod și Zitnjak.

KazMunayGas este principalul acționar al Rompetrol Rafinare din România, care operează rafinăriile de Petromidia Navodari și Vega Ploiești. Petromidia Navodari asigură aproximativ 40% din capacitatea de rafinare a României. Acțiunile Janaf au închis miercuri cu 1,19% mai sus, la 850 de euro (926 de dolari), la Bursa din Zagreb, după anunț.

Memorandumul survine după mai multe discuții între cele două părți. Astfel, în noiembie 2023, au avut loc întâlniri între ambasadorul Kazahstanului în Croația, Akylbek Kamaldinov, și președintele consiliului de administrație al operatorului sistemului de conducte de petrol din Croația. “Având în vedere că 70% din exporturile de petrol kazah se îndreaptă către Uniunea Europeană, Kazahstanul este pregătit să ia în considerare posibilitatea de a-și extinde exporturile către UE și Croația în special și de a contribui la atenuarea crizei energetice globale”, a declarat atunci ambasadorul kazah Kamaldinov în comunicat. Compania croată și-a exprimat  interesul pentru creșterea exporturilor de petrol kazah către consumatorii din țările din Balcani și din Europa de Est prin intermediul oleoductului croat Adria.

O nouă poartă de intrate în Europa pentru țițeiul kazah

 Compania croată JANAF operează un terminal petrolier pe insula Krk, o rafinărie de petrol în Rijeka și sistemul de conducte de petrol Adria în Croația. Capacitatea de proiect a conductei de petrol este de 34 de milioane de tone de petrol pe an, dar capacitatea instalată ce poate fi efectiv folosită este de 20 de milioane de tone, din care 40% se îndreaptă către piața internă a Croației, iar 60% către țările vecine. Rețeaua de oleoducte Adria, care pornește de la terminalul petrolier Omisalj, acoperă Croația, Serbia și Ungaria, cu ramificații către Slovenia și către Bosnia și Herțegovina.

În încercarea lor de a livra cât mai mult către piața europeană, inclusiv prin rute alternative care să ocoloească Rusiam kazahii încearcă astfel să deschidă o nouă “ușă”, mai ales în contextul în care, din cauza embargoului impus importului de petrol rusesc, cel kazah l-a substituit deja parțial pe unele piețe europene – de exemplu anul trecut livrările către rafinăria germană Schwedt au ajuns la in milion de tone, iar volumele vor crește în acest an. Pe de altă parte, sistemul croat de conducte poate asigura aprovizionarea cu țiței de origine non-rusă și pentru rafinăriile Mol din Ungaria și Slovacia, la momentul în care va expira derogarea de la UE prin care acestea mai pot folosi țiței rusesc adus prin conducta Druzhba.

Citește și:

KazMunayGas, proprietarul Rompetrol, își extinde flota de petroliere pentru a transporta mai mult țiței și carburanți. Un nou vapor pentru Petromidia

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...