Fabrica Aerostar de la Bacău va fi implicată în programul de înzestrare al României cu rachete Patriot
Premierul Mihai Tudose a participat, la Palatul Victoria, la semnarea Memorandumului de înţelegere între Ministerul Economiei, prin S.C. Aerostar S.A., şi compania americană Raytheon International Defence System, privind colaborarea în domeniul echipamentelor şi componentelor aferente sistemului integrat multilevel de apărare aeriană.
Documentul prevede transferul de tehnologie şi asistenţa tehnică necesară pentru modernizarea şi retehnologizarea echipamentelor existente, precum şi asigurarea suportului tehnic specific pentru sistemele de rachetă Patriot.
Semnarea memorandumului permite astfel lansarea efectivă, în cursul acestui an, a procedurilor pentru achiziţionarea primului sistem Patriot din dotarea Armatei României, în concordanţă cu Planul de înzestrare pentru 2017 – 2026 şi în contextul angajamentelor României ca stat partener în flancul estic al NATO şi partener strategic în relaţia cu SUA, informează Guvernul.
Potrivit sursei citate, reprezentanţii celor două companii semnatare, Grigore Filip, preşedinte, director general S.C. Aerostar S.A., respectiv, William Schmieder, preşedinte Raytheon International Defence System, au evidenţiat faptul că acesta este un prim pas al unei colaborări de durată, care include România în programele majore de achiziţii în domeniul apărării. Vor fi create astfel oportunităţi pentru implementarea noilor tehnologii de vârf în domeniu, iar dezvoltarea celui mai avansat sistem antirachetă constituie nu doar o garanţie de securitate pentru România, ci şi îndeplinirea unor angajamente asumate de România ca stat partener în cadrul NATO.
La ceremonia de semnare a documentului au fost prezenţi, de asemenea, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, consilierii de stat Lucian Foca, Florin Vodiţă, Felix Rache şi Ramona Lohan, şi ambasadorul Statelor Unite în România, Hans Klemm.
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, declara, în 27 septembrie, că până la finalul acestui an Armata română va achiziţiona primul sistem Patriot şi a anunţat că a fost demarată negocierea şi pentru cumpărarea tot din Statele Unite a încă 36 de avioane F16.