Mentenanţă la sistemul informatic pentru plata rovinietei, în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie

Sistemul informatic destinat plăţii rovinietei şi a tarifului de pod va funcţiona cu intermitenţe în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, în intervalul orar 1:00 - 2:00, ca urmare a unor lucrări de mentenanţă, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Economica.net - lun, 30 oct. 2017, 15:09
Mentenanţă la sistemul informatic pentru plata rovinietei, în perioada 31 octombrie - 3 noiembrie

Potrivit sursei citate, în acest interval este posibil ca emiterea rovinietelor şi a peajelor să fie îngreunată sau întreruptă, iar în această situaţie achitarea peajului pentru trecerile efectuate pe podurile peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, în datele de 31 octombrie, 1, 2 şi 3 noiembrie 2017, se poate realiza până cel mai târziu la ora 24:00 a zilei următoare.

De asemenea, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale care folosesc pe 31 octombrie, 1, 2 şi 3 noiembrie 2017 infrastructura pentru care se aplică tariful de utilizare pot achita rovinieta până cel mai târziu la miezul nopţii.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ANPC: Pavimentul din parcul de distracţii din zona Belona, Eforie Nord – un monument al nepăsării
Șeful ANPC: Pavimentul din parcul de distracţii din zona Belona, Eforie Nord – un monument al nepăsării
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, avertizează asupra stării de degradare a pavimentului din parcul de distracţii din zona Belona,......
Asociația Pro Infrastructură avertizează asupra riscului ca Alstom să rezilieze contractul pentru 37 de trenuri noi în România
Asociația Pro Infrastructură avertizează asupra riscului ca Alstom să rezilieze contractul pentru 37 de trenuri noi în ...
Producătorul de material rulant Alstom ar putea rezilia contractul privind livrarea a 37 de trenuri noi în România, dacă ...
Macron afirmă că Vladimir Putin ‘nu vrea pace’, ci o ‘capitulare’
Macron afirmă că Vladimir Putin ‘nu vrea pace’, ci o ‘capitulare’
Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat duminica aceasta că omologul său rus Vladimir Putin "nu vrea pace", ci ...
Nicușor Dan: Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancţiuni, până când pacea va fi realizată
Nicușor Dan: Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancţiuni, până când pacea ...
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, duminică, la finalul videoconferinţei Coaliţiei de Voinţă, că România şi-a ...