Menţinerea ca spaţiu verde a terenului retrocedat din Parcul IOR, solicitată la dezbaterea publică a PUZ Sector 3

Mai multe zeci de bucureşteni au participat luni la dezbaterea publică pe tema Planului Urbanistic Zonal Sector 3, solicitând menţinerea ca spaţiu verde a celor 12 hectare retrocedate din Parcul IOR.
Economica.net - lun, 01 oct. 2018, 17:59
Menţinerea ca spaţiu verde a terenului retrocedat din Parcul IOR, solicitată la dezbaterea publică a PUZ Sector 3

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a precizat că suprafaţa respectivă, deşi face parte dintr-un parc, nu figurează în planurile de urbanism ca zonă verde, ci are încadrarea CB – zone situate în afara perimetrului central care grupează funcţiuni complexe de importanţă supramunicipală şi municipală.

El a adăugat că, în cazul în care încadrarea terenului va fi schimbată în noul PUZ, există riscul ca proprietarii să dea primăria în judecată.

„Am analizat această variantă de a aduce cele 12 hectare retrocedate în 2005 de către primarul general Adriean Videanu – pentru care noi suntem în proces, proces în care Primăria sector 3 a atacat titlul de proprietate şi punerea în posesie – am avut această iniţiativă şi am vorbit cu cei de la Universitatea de Urbanism, pentru că am vrut să îl trecem în V (spaţiu verde – n.r.). El astăzi nu este în V, ci în CB, adică cea mai înaltă zonă de urbanitate, fără limită de înălţime. Noi am intenţionat să îl ducem în V1, numai că riscăm proces în instanţă pe tema asta, atâta vreme cât este teren privat acela. Credeţi-mă că mi-au făcut procese mie personal ăştia care gestionează averea doamnei Cocoru, pentru că le-am făcut procese în instanţă pe proprietăţile dânşilor şi – vezi Doamne! – ei n-au putut să construiască şi să dezvolte business-uri pe terenurile dânşilor”, a declarat primarul.

Deputatul independent Nicuşor Dan a atras atenţia asupra faptului că OUG 195/2005 privind protecţia mediului protejează spaţiile verzi existente de fapt, nu doar pe cele înscrise ca atare în reglementările de urbanism.

„Acolo este un spaţiu verde existent de fapt, care provine dintr-un fost parc. Nimeni nu vă poate învinovăţi dacă consemnaţi această situaţie de fapt în PUZ Sector 3. Şi dacă vă atacă cineva în instanţă, să vă apere Salvaţi Bucureştiul, pentru că am mai câştigat speţe de genul acesta”, a spus el.

Simona Aldea, directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bucureşti, a confirmat faptul că, potrivit OUG 195/2005, cele 12 hectare din Parcul IOR sunt spaţiu verde amenajat şi nu se poate construi acolo.

„Este un teren privat. Eu nu spuneam să fie trecut în V (spaţiu verde – n.r). Trebuie doar, aşa cum este – ca să nu rişte niciun proces – să rămână CB. Doar în certificatele de urbanism, dacă va dori cineva să construiască acolo, este suficient să se specifice că e spaţiu verde amenajat şi atunci nu se poate da nici acord de mediu, nici autorizaţia de construire”, a precizat ea.

De asemenea, Nicuşor Dan a atras atenţia asupra faptului că prin PUZ Sector 3 se propune o densificare a zonei, o supraaglomerare.

„Eu m-am crucit când am auzit că obiectivul acestui studiu este densificarea. Adică noi nu suntem suficient de îngrămădiţi în Bucureştiul ăsta, vrem să ne îngrămădim şi mai mult. Obiectivul ar trebui să fie reducerea densităţii de populaţie, pentru ca oamenii să poată să meargă cu căruciorul pe stradă”, a susţinut el.

„Vreau să ştiţi că unele străzi propuse de dvs. prin PUZ trec prin casele şi blocurile oamenilor. Aţi fost acolo? Cine a propus acele zone de M2 (subzonă mixtă cu clădiri – n.r.) în tot sectorul 3?”, a întrebat un alt participant la dezbatere.

Robert Negoiţă a replicat că el a cerut zone extinse încadrate în categoria M, mai ales în fostele zone industriale sau în terenurile virane adiacente. El a adăugat că noua reglementare urbanistică este menită să permită creşterea numărului de locuri de muncă în sector 3.

„Sunt studii care arată că sectorul 3, din perspectiva locurilor de muncă, din perspectivă economică, este mult în spate. Reglementarea urbanistică de L1 (subzona locuinţelor individuale şi colective mici – n.r.) – L-urile în general – nu permit dezvoltarea de clădiri, de birouri, de hoteluri, de zone comerciale, de aceea am solicitat şi am să mă bat pentru chestiunea asta, pentru că şi sectorul 3 are nevoie de locuri de muncă, dar evident respectând reglementările urbanistice. (…) Sectorul 1 are buget aproape dublu faţă de sectorul 3, cu populaţia la jumătate, tocmai din cauza faptului că cetăţenii sectorului 3 muncesc în sectorul 1, îşi plătesc taxele şi impozitele acolo, după care vin seara să doarmă în sectorul 3”, a spus el.

Primarul a mai precizat că necesitatea PUZ vine în primul rând din faptul că în sectorul 3 există 60 de străzi neasfaltate, care nu pot fi amenajate în lipsa unei reglementări clare în acest sens.

Participanţii au cerut organizarea unei noi dezbateri publice, după ce va putea fi consultat online şi raportul de mediu, actualizat cu recomandările cetăţenilor.

De asemenea, mai mulţi cetăţeni care au luat cuvântul au cerut ca Planul Urbanistic Zonal Sector 3 să nu fie adoptat, ci să fie aşteptată adoptarea Planului Urbanistic General.

Primarul Negoiţă a promis că o nouă dezbatere publică va avea loc cel târziu până la finele săptămânii următoare.

Totodată, consilierul municipal USR Roxana Wring a anunţat că va solicita organizarea unei dezbateri publice pe tema PUZ Sector 3 şi la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, având în vedere că proiectul va fi supus votului Consiliului General al Capitalei.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria prelucrătoare, precum fabrici noi, extinderea capacităţilor de......
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul Funky Citizens în acest demers
TikTok anunță că a luat măsuri pentru protejarea integrității alegerilor în România. Platforma colaborează cu ONG-ul ...
TikTok anunță că își reafirmă angajamentul, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, ...