Mercedes a prezentat noua clasă E

Economica.net
18 12. 2012
mercedes_benz_e_class_fl_662_1_72493800

Cea mai importantă schimbare se face la nivelul blocurilor optice față, scrie Autoreport.ro. Mercedes-Benz a renunțat la cele 4 faruri separate (design adoptat încă din 1995) și au integrat toate elementele în două unități mai mari. Designul grafic al elementelor interioare de aici păstrează look-ul de “4 elemente”, mai ales prin luminile de zi LED.

Pentru prima dată, Clasa E (la fel ca și Clasa C) este disponibilă cu două tipuri de părți față. Versiunea de bază și Elegance au parte de grila clasică cu trei linii și steaua MB pe bonetă, în timp ce Avantgarde primește un look mai sport prin integrarea stelei în grilă.

S-au schimbat și liniile părții laterale care acum este mai frumos conturată. În spate sunt blocuri optice de tip LED. În cabină majoritatea noutăților sunt reprezentate de noua consolă centrală, noul intrumentar de bord, inserțiile de lemn sau aluminiu și un nou ceas analogic. Toate versiunile Clasa E vor fi echipate cu direcție electromecanică Direct-Steer. Noul model va fi disponibil cu 4 setări de suspensie. Baza și Elegance vor primi suspensia ajustabilă Direct Control orientată spre confort, Avantgarde va primi aceeași suspensie coborâtă cu 15 mm, pachetele exterior Sport și AMG primesc o suspensie și mai coborâtă. Puternicele modele V8 vor primi suspensia controlată electronic Airmatic. Galerie foto şi mai multe informaţii despre noua clasă E de la Mercedes pe Autoreport.ro