Mercedes-Benz se retrage din Rusia

26 10. 2022
Mercedes-Benz HQ 3

Decizia vine după ce, luna aceasta, grupul nipon Nissan informase că va înregistra pierderi de 687 milioane de dolari în urma cedării afacerii din Rusia, contra sumei de un euro, unei entităţi deţinute de stat, după ce, anterior, partenerul de alianţă Renault anunţarea vânzarea participaţiei majoritare deţinute la Avtovaz cu o rublă.

Mercedes-Benz Russia a precizat că acţiunile subsidiarelor locale vor fi vândute unui dealer auto – Avtodom. Un purtător de cuvânt al Mercedes a declarat că participaţia de 15% deţinută de companie la producătorul rus de camioane Kamaz nu va fi afectată de această tranzacţie şi ar urma să fie transferată anul acesta către Daimler Truck, aşa cum era planificat.

Directorul financiar al Mercedes, Harald Wilhelm, a explicat că tranzacţia nu ar urma să aibă efecte semnificative asupra profitabilităţii grupului german, dincolo de cele raportate în trimestrele precedente.

„Finalizarea tranzacţiei depinde de aprobarea autorităţilor şi implementarea condiţiilor contractuale convenite”, a adăugat oficialul.

Atât Nissan, cât şi Renault, au inclus clauze de răscumpărare în termen de şase ani. Publicaţia rusă Vedomosti susţine, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că acordul încheiat de Mercedes ar putea include o clauză similară.

Avtodom a informat că va selecta un partener din domeniul tehnologiei pentru a continua operarea facilităţilor de producţie de la Esipovo, la nord-vest de Moscova, unde Mercedes-Benz are o fabrică.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Mercedes a suspendat la începutul lunii martie fabricarea de autovehicule pe piaţa rusă.

Conform datelor Association of European Businesses (AEB), în primele nouă luni din 2022, au fost vândute 9.558 de vehicule Mercedes în Rusia, un declin de 72,8% faţă de anul trecut.