Mercedes-Benz: Vânzări record în octombrie, datorită cererii pentru noul sedan C-Class
De asemenea, în perioada ianuarie – octombrie 2014, livrările Mercedes au urcat cu 12,4%, la nivelul record de 1,33 milioane de vehicule, scrie Agerpres.
Pe plan mondial, livrările Mercedes-Benz au urcat luna trecută cu 11,5%, la 140.941 vehicule, majorarea cu 40% a vânzărilor modelului C-Class în Europa compensând declinul din SUA. Livrările limuzinei S-Class au urcat cu 60,2%, în octombrie, a anunţat Daimler.
În Europa, vânzările Mercedes-Benz au urcat cu 9,8%, datorită unui avans de 4,5% în Germania şi de 56,3% în Spania. Pe piaţa chineză, livrările au crescut cu 33,4%, în timp ce în SUA s-a înregistrat un declin de 4,9%, noul sedan C-Class fiind lansat în septembrie.
‘Am început trimestrul patru cu vânzări record în octombrie, modelele lansate recent, C-Class şi S-Class, fiind deja extrem de populare în rândul clienţilor noştri’, a afirmat directorul responsabil de vânzări Ola Källenius.
Daimler AG a raportat recent o creştere de 21% a profitului operaţional în trimestrul trei din 2014, după ce livrările modelului de vârf Mercedes-Benz S-Class au fost mai mult decât duble.
În perioada iulie – septembrie 2013, profitul operaţional a urcat la 2,79 miliarde de euro (3,53 miliarde de dolari), de la 2,3 miliarde de euro în trimestrul trei din 2013, în timp ce analiştii estimau un câştig de 2,56 miliarde de euro.
Profitul diviziei Mercedes-Benz Cars, care include şi brandul Smart, a ajuns la 8,5% din venituri, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.
Daimler şi-a menţinut obiectivul de majorare semnificativă a profitului operaţional pe 2014, de la 9,7 miliarde de euro în 2013, datorită sporirii livrărilor de vehicule.
În perioada iulie – octombrie 2014, livrările Mercedes au urcat cu 12,4%, la 1,33 milioane de vehicule, mai rapid decât al rivalelor BMW şi Audi. În trimestrul trei din 2014, vânzările au crescut cu 9%, la 431.000 vehicule, un nivel record pentru Mercedes. BMW urmează să anunţe rezultatele financiare în 4 noiembrie, în timp ce compania mamă a Audi, Volkswagen AG, va da publicităţii datele financiare în 30 octombrie.
În trimestrul trei din 2014, profitul operaţional la divizia de lux Mercedes-Benz Cars a urcat la 1,61 miliarde de euro (2,04 miliarde de dolari), de la 1,25 miliarde de euro în perioada similară din 2013.
Directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, vrea ca Mercedes să-şi recâştige poziţia de lider al vânzărilor de automobile de lux, de la rivalele BMW şi Audi, şi să sporească marja de profit a diviziei la 10%. Strategia include lansarea a 30 de modele noi şi reducerea cheltuielilor cu două miliarde de euro, în perioada 2012 – 2014.
Daimler AG, proprietarul Mercedes, şi Volkswagen AG, compania care deţine Audi, vrea să detroneze BMW din poziţia de lider mondial al vânzărilor de automobile de lux până la sfârşitul deceniului. Cei trei producători auto se aşteaptă în 2014 la al patrulea an consecutiv de vânzări record, datorită redresării cererii în Europa.
În iulie 2013, Daimler a inaugurat oficial la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz, fiind create, astfel, circa 250 de locuri de muncă.
Linia de montaj, compusă din două linii principale şi 11 linii secundare, a fost transferată din Germania şi este parţial automatizată. Pentru lucrările de construcţie, asamblare linie şi infrastructură s-au investit aproximativ 30 de milioane de euro şi s-au creat 250 de noi locuri de muncă.