Mercedes, cel mai vândut brand de lux din lume, înaintea BMW

Economica.net
10 06. 2016
starkes_drittes_quartal_fuer_51379700
Brandul BMW a raportat un avans al vânzărilor pe plan global de 5,6% în mai, la 168.129 vehicule, pe piaţa chineză livrările înregistrând o creştere de 7,5%, la 37.487 unităţi. Luni, Mercedes-Benz, divizia de lux a Daimler, a anunţat creşterea vânzărilor pe plan global cu 13% în mai, la nivelul record de 170.625 vehicule, după ce pe piaţa chineză livrările au urcat cu 39%. Audi, divizia de lux a Volkswagen, a raportat o expansiune a vânzărilor de 6,7% în mai, la 164.150 unităţi, în China înregistrându-se un avans de 5,5%. 

În primele cinci luni din acest an, BMW a livrat 797,457 de maşini, faţă de cele 818.175 vândute de Mercedes Benz şi 784.250 livrate de Audi. 

Obiectivul strategic al Mercedes este să redevină lider mondial pe piaţa automobilelor de lux, o poziţie pe care a pierdut-o în faţa BMW în 2005, iar în 2011 a căzut pe locul al treilea, după Audi.