Mercedes pierde teren în faţa BMW şi Audi, pe piaţa maşinilor premium

Economica.net
10 10. 2012
daimler_mercedes_557689_61129100

Această evoluţie afectează angajamentul directorului general al Mercedes, Dieter Zetsche, de recâştigare a poziţiei de lider de piaţă pierdută în favoarea BMW şi Audi, relatează Bloomberg.

„Problemele Mercedes sunt interne. Va fi foarte greu să revină pe primul loc. Ceilalţi nu dorm”, a declarat Christian Ludwig, analist la banca de investiţii Bankhaus Lampe în Dusseldorf.

Mercedes a livrat în primele nouă luni ale anului 964.900 de maşini şi vehicule sport utilitare la nivel mondial, în creştere cu 5% faţă de intervalul similar din 2011.

Avansul a fost însă insuficient pentru a ajunge din urmă companiile concurente, Mercedes fiind în urma Audi cu 132.600 de vehicule, comparativ cu 53.900 unităţi în 2011.

Decalajul faţă de liderul pieţei BMW a crescut cu 41%, la 145.000 de vehicule.

În septembrie 2011, la sărbătorirea a 125 de ani de existenţă a Mercedes, Zetsche a stabilit obiectivul ca acesta să devină cel mai bine vândut şi cel mai profitabil brand de lux, până în 2020. La momentul respectiv, el a spus că este imposibil ca Mercedes să accepte să fie pe locul al treilea.

Un an mai târziu, tonul lui Zetsche a devenit mai puţin optimist. Pe 20 septembrie el a spus că profitul Mercedes înainte de deducerea dobânzilor şi impozitelor nu va atinge nivelul anului trecut.