Merkel a criticat zelul primilor semnatari UE ai apelului la „o reacţie puternică în Siria”
„Nu mi se pare corect ca cinci ţări mari să se pună de acord asupra unei poziţii comune fără celelalte 23, care nu puteau să fie acolo, ştiind că 24 de ore mai târziu cei 28 aveau să se reunească la aceeaşi masă”, a declarat cancelarul, aflată într-o reuniune de campanie pentru alegerile legislative de peste două săptămâni.
„De aceea, am spus: să acţionăm astfel încât să avem o poziţie comună a celor 28”, a adăugat ea.
Merkel viza astfel Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania, care au făcut parte dintre primele 11 state care au semnat, vineri, la summitul G20 de la Sankt Petersburg (Rusia), un apel la „o reacţie puternică în Siria”.
A doua zi Germania a anunţat că se alătură acestui apel, fără să suţină totuşi proiectul acţiunilor militare apărat de către Statele Unite, într-o reuniune a miniştrilor de Externe din cadrul UE la Vilnius, la care era prezent şi John Kerry, secretarul de Stat american.
„Semnalul dat de o poziţie unită a Europei faţă de acest conflict îngrozitor este de o importanţă inestimabilă”, a declarat ulterior cancelarul, citat într-un comunicat emis de purtătorul său de cuvânt.
În documentul vizat, ţările semnatare condamnă „în termenii cei mai fermi atacul oribil cu arme chimice din suburbiile Damascului, de la 21 august, care a ucis atât de mulţi bărbaţi, femei şi copii”, un atac atribuit Guvernului sirian.
„Îndemnăm la un răspuns internaţional puternic faţă de această încălcare a regulilor şi valorilor în vigoare în lume”, se arată în text, fără să se precizeze care ar urma să fie natura „răspunsului” dorit şi fără să fie menţionată o eventuală acţiune militară.