Merkel: Afluxul de imigranţi va „schimba” Germania

Germania va fi 'schimbată' de afluxul masiv de imigranţi, a declarat luni cancelarul federal german Angela Merkel, care a promis că va depune toate eforturile pentru ca aceste schimbări să fie 'pozitive' pentru ţara sa, informează AFP.
Economica.net - lun, 07 sept. 2015, 11:43
Merkel: Afluxul de imigranţi va

‘Ceea ce trăim astăzi este ceva ce va continua să ne preocupe în anii ce vor urma, să ne schimbe, şi dorim ca schimbarea să fie una pozitivă şi credem că vom putea reuşi acest lucru’, a declarat Merkel pentru presă.

Invocând un sfârşit de săptămână ‘impresionant şi emoţionant’, în care circa 20.000 de refugiaţi, în special sirieni, au ajuns în Germania, cancelarul federal conservator şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că Germania ‘a devenit ţara cu care oamenii asociază speranţa, ceea ce este extrem de preţios dacă e să privim istoria noastră’.

Exprimându-şi convingerea, după cum a făcut-o în repetate rânduri săptămâna trecută, că Germania va putea să-i primească şi să-i integreze pe refugiaţii care au ajuns cu miile în această ţară, Merkel a îndemnat, totodată, la un ‘efort al Uniunii Europene’. ‘Nu vom reuşi decât prin solidaritate europeană’, a spus Merkel. ‘Nu merge ca anumite ţări să spună: ‘Nu am nicio legătură cu toate astea”, a criticat Angela Merkel, exprimându-şi totodată convingerea că ‘dinamica a ceea ce se întâmplă nu va fi afectată’.

‘Germania, Austria şi Suedia nu pot fi singurele ţări care primesc refugiaţi’, a subliniat, la rândul său, vicecancelarul şi ministrul economiei german, social-democratul Sigmar Gabriel, în cadrul aceleiaşi conferinţe.

Merkel, Gabriel şi preşedintele celui de-al treilea partid ce formează coaliţia aflată la putere la Berlin, bavarezul Horst Seehofer, au convenit în noaptea de duminică spre luni asupra unui nou ajutor financiar de 6 miliarde de euro destinat primirii şi integrării de refugiaţi, dintre care 3 miliarde vor fi alocate landurilor şi comunelor.

Berlinul doreşte totodată să accelereze procedurile de examinare a cererilor de azil, să revizuiască sistemul de alocaţii acordate solicitanţilor de azil şi să-şi orienteze bugetul de asistenţă spre prevenirea imigraţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...