Merkel conduce pentru a opta oară consecutiv clasamentul Forbes al celor mai influente femei

Economica.net
04 12. 2018
merkel_45678765434567_98326400

Lista realizată de Forbes cu femeile considerate a fi cele mai influente lidere de pe glob este deschisă de Merkel în pofida faptului că viitorul ei este incert, având în vedere că nu va candida pentru un nou mandat în 2021. Dar, notează autorii clasamentului, impactul pe care l-a avut ca preşedinte al Uniunii Creştin Democrate începând din 2000 şi şef al executivului de la Berlin din 2005 este indiscutabil.

Pe locul al doilea se află premierul britanic Theresa May, ale cărei diligenţe în direcţia Brexit-ului au adus-o în ultimii doi ani în centrul atenţiei presei.

May este urmată de directoarea generală a Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, care a avansat astfel de pe poziţia a opta ocupată anul trecut în acelaşi clasament.

În top 10 se mai află Mary Barra, CEO şi preşedinte al General Motors, Abigail Johnson, CEO şi preşedinte al Fidelity Investments (companie fondată de bunicul său), Melinda Gates, copreşedintă a Fundaţiei Bill şi Melinda Gates, Susan Wojcicki, CEO la Youtube, Ana Botin, preşedinta grupului Santander (după tatăl, bunicul şi străbunicul ei), Marillyn Hewson, CEO la Lockheed Martin şi Ginni Rometty, CEO la IBM.