Merkel consideră anexarea Crimeii una dintre principalele ameninţări la adresa comunităţii internaţionale

Economica.net
03 06. 2015
angela_merkel_04090500

‘Oare ne puteam imagina că, după 25 de ani de la încheierea războiului rece, ordinea din Europa ar putea fi perturbată de anexarea Crimeii? Sau faptul că proliferarea virusului Ebola ar putea frâna dezvoltarea ţărilor africane, iar în Orientul Mijlociu o organizaţie islamistă teroristă va încerca să stabilească un califat pe teritoriul altor state?’, scrie Merkel în articol.

Cancelarul federal german şi-a exprimat convingerea că toate aceste probleme, care se află pe agenda summitului G7, ‘necesită un răspuns din partea comunităţii internaţionale’.

‘În timpul summitului G7 vor fi analizate şi alte probleme, care nu se referă la diplomaţia de criză’, a subliniat Merkel, precizând că se va discuta şi despre situaţia economică pe plan global. ‘Obiectivele noastre sunt îndreptate spre îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor. Acest lucru poate fi obţinut prin dezvoltarea comerţului internaţional, bazat pe înalte standarde sociale şi ecologice, precum şi atrăgând tot mai multe investiţii’, a adăugat cancelarul federal al Germaniei.

Angela Merkel a declarat anterior că o revenire la formatul G8 nu este posibilă, atâta vreme cât ‘Rusia nu va respecta valorile democratice fundamentale’, scrie Agerpres.

Formatul G8 (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Germania, Japonia, Italia, SUA şi Canada) a fost suspendat în martie 2014, după ce Rusia a anexat ilegal Crimeea, Federaţia Rusă fiind exclusă din acest grup. Summitul G7 s-a desfăşurat în luna iunie a aceluiaşi an, la Bruxelles.

Următorul summit al G7 va avea loc în Germania, în castelul bavarez Elmau, în perioada 7-8 iunie.