Merkel: Criza datoriilor dăunează mai puţin Germaniei comparativ cu prăbuşirea Lehman Brothers

Economica.net
10 07. 2012
germania_steag5_96987500_55078100

Merkel a anticipat la Jakarta că economia germană va avea creştere în acest an, în pofida crizei din zona euro.

„În acest an vom continua să înregistrăm creştere, dar va fi mai slabă, deoarece exporturile pe alte pieţe europene sunt mai puţin solide decât în mod obişnuit. Vom avea totuşi o creştere uşoară”, a spus Merkel.

Cancelarul a ţinut totuşi să sublinieze că criza din 2008/2009 nu a fost lăsată în urmă.

Liderii europeni au convenit la summitul de la sfârşitul lunii iunie măsuri de susţinere a statelor aflate în dificultate şi au pregătit construirea unei uniuni bancare la nivelul zonei euro, cu supraveghere comună, garantare comună a depozitelor şi recapitalizare directă de la fondul de urgenţă.

Miniştrii de Finanţe din zona euro s-au reunit luni pentru primii paşi spre aplicarea acestor măsuri. Participanţii au decis ca băncile spaniole cu probleme financiare să primească 30 de miliarde de euro până la sfârşitul lunii iulie. În plus, oficialii europeni au amânat o decizie privind posibile concesii în programul de finanţare externă derulat cu Irlanda şi au promis că vor evita o criză a creditelor în Grecia.