Merkel dă Germania de Est exemplu ţărilor europene cu probleme economice

Ţările europene aflate în dificultate din cauza crizei datoriilor suverane pot învăţa din experienţa Germaniei de Est în privinţa reformării economiei, acumulată după căderea Zidului Berlinului, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, potrivit Bloomberg.
Economica.net - mar, 19 feb. 2013, 12:41
Merkel dă Germania de Est exemplu ţărilor europene cu probleme economice

Merkel, primul cancelar din estul fost comunist al ţării, a declarat că a învăţat în Germania de Est că nu există cale de ocolire a reformelor pentru a îmbunătăţi competitivitatea.

„Când am devenit parte a Republicii Federale a Germaniei, a trebuit să implementăm reforme masive pentru a restructura economia. A fost, însă, necesar pentru a crea o bază solidă de companii mici şi mijlocii în noile state”, a afirmat Merkel, într-un discurs susţinut la Mainz, în cadrul unei reuniuni regionale a reprezentanţilor unor camere de comerţ şi organizaţii profesionale.

Chiar dacă regiunile din Germania de Est au fost eligibile pentru fonduri şi subvenţii europene, „la finalul unor reforme structurale trebuie să existe o companie competitivă”, a spus cancelarul.

Din poziţia de lider al celei mai mari economii din Europa, Merkel a exercitat presiuni asupra statelor zonei euro afectate de criză să adopte reforme privind piaţa muncii şi îmbunătăţirea competitivităţii la nivel global.

Pe lângă experienţa din Germania de Est, Merkel a dat exemplu şi un set de reforme implementate de predecesorul său, Gerhard Schroeder, şi cunoscute sub denumirea de Agenda 2010.

Pachetul de măsuri Agenda 2010, care a presupus schimbări pe piaţa muncii şi reduceri de beneficii sociale, a declanşat proteste de stradă împotriva lui Schroeder în 2004. Merkel l-a învins pe Schroeder şi a devenit cancelar anul următor, după ce şomajul a atins 12,1%, maximul după cel de-a Al Doilea Război Mondial. Organizaţii internaţionale, inclusiv Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, creditează măsurile adoptate de Schroeder pentru aducerea şomajului până la 6,8% în decembrie 2011, minimul de la reunificarea ţării în 1990.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...