Merkel, dispusă „să ajute UE să tragă concluziile necesare privind România”

Economica.net
09 07. 2012
angela_merkel_24735300

„Uniunea Europeană se sprijină pe idealuri comune: toate guvernele trebuie să le respecte, inclusiv cel român. Cancelarul a subliniat că va sprijini Uniunea Europeană, dacă este cazul, în a trage concluziile necesare. Acestea ar putea fi stabilite dupa discuţiile planificate pentru această săptămână cu premierul Victor Ponta”, se arată în comunicatul de presă cu declaraţia lui Seibert, publicat, luni, pe site-ul oficial al Guvernului de la Berlin.

Potrivit comunicatului, cancelarul Merkel a avut luni „o convorbire telefonică detaliată” cu preşedintele român Traian Băsescu, iar „în centrul discuţiei a fost desfăşurarea evenimentelor politice interne din România”.

„Explicaţiile preşedintelui Băsescu confirmă îngrijorările guvernului german. Cancelarul consideră innacceptabil ca într-o ţară a Uniunii Europene să fie lezate principiile de bază ale statului de drept”, se mai arată în comunicatul lui Steffen Seibert.

De asemenea, contactat de MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, a declarat că nu este „mandatat” să facă precizări pe marginea convorbirii dintre preşedintele român şi cancelarul Merkel. „Nu sunt mandatat să vorbesc despre această convorbire telefonică”, a spus Oprea.

Ambasada Germaniei la Bucureşti informa, joi, 5 iulie, că Guvernul de la Berlin urmăreşte „cu atenţie” evoluţiile din politica internă a României.

„Guvernul Federal observă cu atenţie recentele evoluţii din politica internă a României şi se aşteaptă ca partidele şi instituţiile politice din România să acţioneze, bazându-se pe principii democratice şi ale statului de drept, chiar şi în contextul acestei situaţii tumultuoase. Acest fapt vizează, îndeosebi, şi respectarea independenţei Curţii Constituţionale a României. Europa este o comunitate de valori care trebuie să funcţioneze în litera legii, dar şi în spirit democratic. Guvernul Federal nu ia poziţie referitor la afirmaţii ale unor europarlamentari germani, independenţi”, a transmis Ambasada Germaniei la Bucureşti.

Premierul Victor Ponta a declarat, săptămâna trecută, după votul din Parlament pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, că va avea o serie de vizite în mai multe capitale europene şi la Bruxelles pentru a explica situaţia din România.

„Am vorbit şi astăzi cu preşedintele (Comisiei Europene – n.r.) Barroso, cu preşedintele Parlamentului European, ne-am aflat până astăzi şi sper să înceteze, noi ca ţară, victime ale unei campanii iresponsabile şi ticăloase de denigrare a noastră ca ţară. Această campanie a fost dusă ori din iresposabilitate, ori din ceva mult mai grav”, a afirmat Ponta.

El a precizat că atât preşedintelui Comisiei Europene, cât şi celui al Parlamentului European, le-a transmis să trimită experţi la Bucureşti, pentru a constata independenţa justiţiei.

Comentând discuţia telefonică dintre cancelarul Germaniei, Angela Mekel, şi preşedintele suspendat, Traian Băsescu, şeful guvernului, Victor Ponta a declarat că nu cancelarul Merkel votează la referendumul de pe 29 iulie, ci poporul român, şi că ceea ce vor cota românii nu poate fi schimbat de nimeni.

„Bănuiesc că nu doamna Merkel o să voteze pe 29. Şi bănuiesc că votul oamenilor de pe 29 nu va fi contestat de nimeni. Doamna Mekel şi creştin-democraţii germani – pentru că doar ei sunt cei care îi ţin partea domnului Băsescu şi PDL – sunt cei care au crezut totdeuna în austeritate, în tăieri – e adevărat, austeritate mai mult în România şi în Grecia şi în Italia şi în Spania, mai puţin la dânşii – în timp ce restul Euroepi spune un singur lucru: că suntem în standarde europene şi că problema poate fi rezolvată doar de locuitorii României. Indiferent ce vor creştin-democraţii germani, românii vor vota în România şi votul de pe 29 va lămuri lucrurile”, a spus Ponta.