Merkel doreşte să recâştige încrederea germanilor după o înfrângere electorală

Economica.net
05 09. 2016
orig_710x3981464873094angela_merkel_1464873095_81984600

‘Toţi trebuie de acum să reflectăm la ceea ce se poate face pentru a recâştiga încrederea şi, fireşte, eu prima’, a declarat Angela Merkel, în marja summitului G20 din China.

‘Desigur că sunt de asemenea responsabilă’ de rezultatul slab al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), a spus responsabilul german.

Ea a insistat cu toate acestea că decizia sa de a primi în masă migranţi, în 2015, a fost una ‘bună’.

‘Avem încă mult de făcut pentru a recâştiga încrederea, tema integrării şi expulzării migranţilor care nu au permis de şedere vor juca un rol important’, a afirmat ea.

Cancelarul german, al cărui partid a suferit o înfrângere zdrobitoare duminică în alegerile regionale din landul Mecklenburg-Pomerania de Vest, unde se află circumscripţia sa, a subliniat de asemenea faptul că ‘numărul refugiaţilor care sosesc (în Germania) a scăzut în mod semnificativ’ în 2016.

Mergând pe valul preocupărilor cauzate de sosirea a unui milion de solicitanţi de azil în 2015, de agresiunile sexuale în masă atribuite migranţilor şi de cele două atacuri comise în iulie, revendicate de jihadişti ai Stat Islamic, populiştii din Alternativa pentru Germania (AFD) au obţinut un rezultat răsunător în acest land din fosta RDG.

Cu aproape 20,8%, potrivit unor rezultate definitive, ei s-au clasat după social-democraţi (30,6%), dar se impun pe al doilea loc în faţa CDU al cancelarului Angela Merkel (19%), o premieră în aceste alegeri regionale.