Merkel: Germanii sunt mai bogaţi decât indică statistica
Merkel susţine că rezultatele sondajului BCE au fost distorsionate de mai multe neclarităţi, îndeosebi că raportul nu a luat în considerare sistemul social generos din Germania.
„Din punct de vedere statistic, gospodăriile din ţări precum Spania, Cipru sau Grecia pot fi mai bogate decât la noi. Însă aveţi grijă, statisticile pot induce în eroare”, a declarat Merkel într-un interviu publicat vineri de ziarul Bild, preluat de Der Spiegel.
Potrivit unui raport prezentat de BCE în prima parte a lunii aprilie, gospodăriile din Germania au în medie cea mai mică avere netă din zona euro, de până la 3-4 ori mai mică faţă de mediile calculate în cazul Spaniei şi Italiei.
Datele au provocat controverse în Europa, iar Merkel pare interesată să discrediteze această ipoteză, în contextul alegerilor generale care vor avea loc în toamna acestui an.
Merkel se arată încrezătoare că germanii o duc mai bine decât indică raportul BCE.
Cancelarul a subliniat că, în sudul Europei, populaţia înclină spre investiţii în proprietăţi pe post de plan de pensionare.
„Germania are sisteme robuste de securitate socială şi de pensii, însă dreptuirile financiare ridicate ale germanilor în contul pensiilor nu sunt luate în calcul în sondaj, nici proprietăţile sau activele deţinute în străinătate. Astfel, averea medie pare mai modestă decât este de fapt”, a explicat liderul de la Berlin.
Potrivit sondajului BCE, averea medie netă a gospodăriilor germane este de 51.400 euro, faţă de 76.400 în Austria, 266.900 euro în Cipru, 173.500 euro în Italia sau 182.700 euro în Spania.
Banca Centrală Europeană, cu sediul la Frankfurt, a avertizat de asemenea că datele „ar trebui interpretate cu prudenţă”.
„Ar trebui avut în vedere că sondajul se concentrează pe un anumit tip de avere, respectiv averea gospodăriilor private. Deţinerea de locuinţe şi preţurile caselor, precum şi veniturile familiei, joacă un rol important în explicarea nivelului şi distribuţiei averii nete a gospodăriilor, rolul altor factori, precum disponibilitatea locuinţelor de la stat, mărimea sistemelor publice de pensii, transferurile şi moştenirile, nu ar trebui să fie neglijat”, se spune în raportul BCE.
În Germania, numai 44% din populaţie deţine locuinţa, împroprietărirea fiind descurajată de rolul sistemului public de distribuţie de case şi de absenţa unor beneficii fiscale care să favorizeze astfel de investiţii.