Merkel: Grecia nu ar fi trebuit să fie primită în zona euro

Economica.net
28 08. 2013
tumblr_m8l85sxl7a1qgvbz1o1_1280_48975600

Merkel a plasat responsabilitatea acestei decizii ‘fundamental eronate’ asupra opoziţiei social-democrate, de care aparţinea predecesorul său, Gerhard Schröder, potrivit imaginilor transmise miercuri de televiziunile germane.

‘Grecia nu ar fi trebuit să fie primită niciodată în zona euro’, a declarat cancelarul german, în sunetul aplauzelor, în cadrul unei reuniuni electorale la care au participat câteva sute de persoane, în micul oraş din nord Rensburg.

Cancelarul conservator, care se află în fruntea sondajelor, l-a acuzat din nou pe Schröder că a consimţit, în 2001, ca Grecia să se alăture zonei euro, slăbind astfel stabilitatea monedei unice.

Sâmbăta trecută, Merkel a mai atacat SPD pe aceeaşi temă, afirmând că ‘cei care au primit Grecia în zona euro nu au dreptul să ne spună astăzi că avem probleme cu Grecia’.

Criza din zona euro şi factura pe care vor fi nevoiţi s-o achite, în cele din urmă, contribuabilii germani au devenit recent subiecte de dezbatere într-o campanie electorală considerată în general plictisitoare.