Merkel, Hollande, Monti şi Rajoy discută vineri la Roma un compromis pentru summitul UE

Economica.net
20 06. 2012
europa_uniunea_europeana_09068800_66874500

Premierul italian Mario Monti, aşteptat să joace un rol de mediator între Paris şi Berlin, îi va primi pe preşedintele francez Francois Hollande, care a mai fost la Roma vinerea trecută, pe cancelarul german Angela Merkel şi pe omologul său spaniol Mariano Rajoy.

Acest mini-summit „va fi o ocazie de a marca un anumit număr de convergenţe” şi de a căuta un compromis, înaintea summit-ului UE din 28-29 iunie de la Bruxelles, a subliniat marţi preşedintele Hollande, în timpul reuniunii G20 de la Los Cabos, în Mexic.

O sursă guvernamentală italiană a temperat totuşi aşteptările, avertizând că nu va fi vorba de un acord referitor la măsurile detaliate, care va avea loc la nivel european.

Miniştrii de Finanţe din zona euro se vor întâlni la rândul lor joi, la Luxemburg, pentru pregătirea reuniunii europene.

Importanţa summitului UE de la sfârşitul acestei luni este considerată crucială având în vedere că ajutorul promis de zona euro băncilor spaniole şi victoria dreptei în Grecia nu au calmat pieţele financiare, iar randamentele obligaţiunilor spaniole şi italiene sunt în creştere.

UE trebuie să definească un program clar de recredibilizare a euro şi de stimulare a creşterii economice, a explicat Monti.

François Hollande, care a promis să influenţeze strategia europeană pentru susţinerea creşterii economice, susţine în principal mobilizarea a 120 de miliarde de euro pentru creşterea capitalizării Băncii Europene pentru Investiţii şi înfiinţarea de obligaţiuni pentru finanţarea marilor proiecte de infrastructură.

Angel Merkel susţine pe de altă parte aplicarea de măsuri structurale care să ducă la creşterea competitivităţii.