Merkel nu se da bătută în faţa provocării reprezentate de criza din Grecia

Economica.net
19 03. 2015
angela_merkel_img_7884_44281100

Cu câteva ore înainte de summitul european la Bruxelles, unde dosarul grec va avea un rol major, Angela Merkel a afirmat, într-o alocuţiune în Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german), că este ”absolut clar că nimeni nu se poate aştepta la o soluţie în această seară”, nici luni, când îl va primi, pentru prima dată, pe premierul grec, Alexis Tsipras, la Berlin.

Dar ”port toate discuţiile, cele de astăzi, cele de luni şi multe altele, cu ideea ca divergenţele de opinie să se poată transforma în convergenţă”, a explicat Merkel, subliniind că ”Germania este gata să urmeze această cale”, scrie Agerpres.

”Lumea ne priveşte, sunt foarte conştientă de acest lucru şi, când ne gândim la ceea ce noi am realizat pe calea unităţii europene, nu văd niciun motiv să mă dau bătută în faţa a ceea ce ne aşteaptă astăzi, dimpotrivă”, a declarat Merkel în faţa deputaţilor.

Reiterând că Grecia are ”o cale grea de parcurs” şi insistând, ca şi până acum, asupra respectării de către Atena a angajamentelor luate, Angela Merkel s-a arătat, de asemenea, dispusă la dialog şi dornică de a lăsa în urmă disputa din ultimele săptămâni dintre Grecia şi Germania.

”Mă bucur de vizita sa”, a declarat Merkel referitor la vizita pe care o va face Tsipras luni la Berlin. ”Vom avea timp de a vorbi detaliat”, a adăgat ea.

Potrivit Reuters, liderii din zona euro îi vor transmite joi Greciei că timpul trece pentru guvernul grec de stânga în ce priveşte aplicarea reformelor convenite pentru a evita o criză iminentă de lichidităţi ce ar putea forţa Atena să părăsească zona euro.

Tsipras a cerut o reuniune cu liderii din Germania, Franţa şi ai principalelor instituţii ale Uniunii Europene pe marginea summitului UE pentru a insista ca Atena să obţină o finanţare pe termen scurt pentru a se menţine pe linia de plutire.

”Îi voi repeta ceea ce i-am spus deja de două ori: Grecia trebuie să întreprindă reformele necesare. Grecia trebuie să se asigure că angajamentele luate faţă de Eurogrup în 2012 şi mai recent sunt respectate”, a declarat joi la postul de radio francez Europe 1 preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.