Merkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor
„Ştiu ce eforturi trebuie să facă multe ţări, prietenii noştri din Grecia, din Spania, din Portugalia. Ştiu şi ce realizări au avut alte ţări. Mă gândesc la unele din Europa Centrală şi de Est, inclusiv la ţara gazdă. Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor, chiar dacă aceste acţiuni nu sunt întodeauna nişte acţiuni populare. Aşadar, pe viitor, trebuie să ştim să rămânem uniţi. Acest lucru este deosebit de important. O relaţie de prietenie veritabilă se recunoaşte în perioadele ce criză”, a afirmat Angela Merkel.
Cancelarul german a afirmat că, prin reuniunea de la Bucureşti, PPE şi-a propus să transmită un semnal că principiile democratice trebuie respectate şi că se va asigura că acest lucru se va întâmpla în continuare.
„Mulţumesc pentru ospitalitatea dvs, pentru că ne-aţi primit să ne reunim la Bucureşti astăzi pentru a da un semnal, pentru a arăta că peste tot în Europa democraţia are câştig de cauză, că principiile democratice trebuie respectate şi noi ne vom asigura că acest lucru se va întâmpla în continuare”, a spus Angela Merkel.