Merkel: Recentele măsuri adoptate de BCE arată că încă nu s-a sfârşit criza în zona euro
‘Putem vedea din cele mai recente măsuri adoptate de BCE că nu am depăşit în întregime criza financiară europeană’, a răspuns Angela Merkel la întrebarea dacă împărtăşeşte temerile din Germania că decizia BCE de reducere a ratei dobânzii i-ar putea afecta pe cei care au depozite bancare şi ar putea ameninţa economia.
Miercuri, Angela Merkel a discutat cu preşedintele BCE, Mario Draghi, la Berlin, evoluţia economiei zonei euro. Oficialul german a cerut statelor europene să continua adoptarea reformelor.
Deşi impactul economic şi financiar al măsurilor de politică monetară va fi probabil minim, Banca Central Europeană şi-a demonstrat angajamentul de a furniza diferite forme de noi măsuri de stimulare, se arată într-un raport publicat săptămâna trecută de agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service.
Aceste măsuri au un efect pozitiv marginal asupra ratingurilor suverane şi ale corporaţiilor şi în linii mari neutru pentru bănci, apreciază Moody’s.
BCE a devenit prima mare bancă centrală din lume care a decis să ducă dobânzile la depozitele overnight în teritoriul negativ (minus 0,10%). Practic, băncile comerciale vor plăti pentru a plasa la BCE fondurile în exces pe care le deţin.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a avertizat că dobânzile BCE nu vor coborî mai mult de nivelul actual.
‘Dobânzile cheie ale BCE vor rămâne la nivelele actuale pentru o perioadă prelungită de timp având în vedere prognoza actuală de inflaţie’, a declarat Draghi.
Acesta a precizat că dobânzile vor începe să crească doar atunci când va reveni şi creşterea economică.
Moody’s apreciază că programele de tip LTRO (operaţiuni de furnizare de lichidităţi pe termen lung) au ca obiectiv majorarea creditării sectorului privat, sprijinirea creşterii economiei zonei euro şi scăderea şomajului. Dacă aceste obiective sunt îndeplinite, impactul asupra profilelor de credit ale statelor şi corporaţiilor va fi pozitiv, susţine agenţia de evaluare financiară.
Banca Centrală Europeană a demarat, în aprilie 2013, a doua operaţiune de refinanţare pe 36 de luni, acordând împrumuturi de 530 de miliarde de euro unui număr de 800 de bănci din zona euro, pentru a stimula acordarea de credite companiilor şi a reduce costurile de creditare ale guvernelor.
Anterior, la finele lunii decembrie 2011, BCE a acordat unui număr de 523 de bănci împrumuturi pe trei ani, în valoare de 489 de miliarde de euro, la o dobândă de 1%.
Orice expansiune a creditării este benefică, susţine Moody’s, mai ales în statele de la periferia zonei euro, unde creditarea este relativ ridicată comparativ cu mărimea economiilor lor şi dependenţa de creditarea bancară pentru stimularea avansului economiei este mare.