Merkel: România a înregistrat progrese importante privind statul de drept, dar abaterile le-ar putea pune la îndoială

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, luni, la Berlin, într-o conferinţă de presă alături de preşedintele Klaus Iohannis, că România a înregistrat "progrese importante" în privinţa statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei, dar a avertizat că orice "abatare" ar putea să pună aceste progrese la îndoială.
Economica.net - lun, 19 iun. 2017, 12:52
Merkel: România a înregistrat progrese importante privind statul de drept, dar abaterile le-ar putea pune la îndoială

„Am menţionat încă o dată faptul că România, după aderarea la UE, a înregistrat progrese importante în ceea ce priveşte statul de drept şi a luptei împotriva corupţiei. Totodată, am avertizat că abateri de la calea deja începută ar putea pune la îndoială progresele înregistrate în procesul de reformă, dar ştiu, totodată, că preşedintele Iohannis sprijină acest proces şi vreau să îi mulţumesc în acest sens pentru eforturile depuse în beneficiul statului de drept din România”, a afirmat oficialul german.

Ea a spus că a mai discutat cu preşedintele Iohannis despre Consiliul European, unde „România şi Germania au poziţii comune”, cum ar fi combaterea terorismului, protecţia mediului şi migraţia.

„Am discutat cu preşedintele Iohannis despre evoluţia din regiune şi spiritul cooperării trebuie să joace un rol important aici, deoarece, în anumite ţări, precum Yemen sau Siria, va fi nevoie de politici speciale”, a mai spus ea.

Iohannis a afirmat, la rândul său, că printre subiectele discutate s-a aflat şi cel privind preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, dar şi politica externă.

„Relaţia cu Germania este pentru România nu doar una de importanţă strategică, este şi o relaţie privilegiată şi, cu siguranţă, una dintre cele mai bune relaţii pe care le avem, şi doamna cancelar şi cu mine ne-am propus să păstrăm această relaţie şi să o îmbunătăţim”, a afirmat el.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
COP29 – Cel mai recent proiect de acord a fost respins de UE, SUA, China și statele arabe
Ţările bogate şi cele în curs de dezvoltare nu s-au apropiat de un acord joi, în cadrul conferinţei privind schimbările climatice COP29 de la Baku, după publicarea unui proiect ce a fost......
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la ...
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...