Merkel vrea înfiinţarea unui fond pentru creşterea competitivităţii statelor UE cu probleme
Merkel a susţinut joi un discurs în camera inferioară a parlamentului german, Reichstag, înainte de a pleca la un summit al liderilor UE la Bruxelles.
Cancelarul şi-a prezentat viziunea asupra unei Europe cu o integrare mai puternică a politicilor bugetare şi cooperării financiare, dar şi cu mai multe politici economice comune. Acest proces ar fi însoţit de un fond special, „limitat ca perioadă”, posibil alimentat de taxa propusă pentru tranzacţiile financiare, a spus oficialul german.
„Pentru a da tuturor statelor membre oportunitatea de a-şi îmbunătăţi competitivitatea şi de a-şi respecta angajamentele, propun să introducem un nou element de solidaritate. Avem nevoie de solidaritate, dar de un tip de solidaritate care conduce la ce este necesar: mai multă competitivitate”, a declarat Merkel.
La trei ani de la declanşarea crizei din zona euro, liderii europeni încep un nou summit la Bruxelles în cadrul căruia vor discuta supravegherea comună a sectorului bancar şi un raport al preşedintelui UE, Herman van Rompuy, în care sunt prezentate opţiuni pentru o integrare fiscală şi economică mai puternică a celor 27 de ţări membre.
Raportul include şi o propunere pentru punerea în comun a datoriei europene, măsură susţinută de Franţa, Spania şi Italia, dar căreia Merkel i se opune.
Ajutorul financiar fără condiţii a împiedicat în unele cazuri eficientizarea economiei, astfel că „răspunderea comună (în privinţa datoriei, n.r.) este răspunsul greşit”, a spus cancelarul.
Fondul pentru ţările membre cu probleme ar putea fi finanţat cu încasările din taxa pe tranzacţii financiare, susţinută în prezent de 11 state membre. Comisia şi Parlamentul European vor avea responsabilitatea de a monitoriza fondurile. Ţările care încearcă să echilibreze investiţiile cu disciplina bugetară ar putea utiliza resursele fondului pentru a finanţa proiecte, a adăugat liderul german.