Merkel vrea să evite un Brexit, dar nu va ceda în privinţa principiilor de bază ale UE

Economica.net
16 12. 2015
1524475346599_59326300

‘Pe de o parte, vrem să ajungem la un acord pentru ca guvernul britanic să poate face campanie cu succes în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană la viitorul referendum’, a spus ea în Bundestag, camera inferioară a parlamentului.

‘Pe de altă parte, nu vrem – şi nu o vom face – să punem sub semnul întrebării principiile de bază ale integrării europene. Acestea includ în special principiul libertăţii de mişcare şi principiul nediscriminării între cetăţenii europeni’, a mai afirmat cancelarul german.

Premierul britanic David Cameron a fixat patru axe de renegociere pentru a se angaja, la referendumul prevăzut până la finalul lui 2017, în favoarea menţinerii Marii Britanii în blocul comunitar.

Printre reformele cerute de şeful guvernului de la Londra, cea mai problematică se referă la privarea de alocaţii sociale a imigranţilor din celelalte state comunitare în primii lor patru ani de şedere în această ţară, în contextul în care, conform sondajelor, imigraţia, ajunsă la un nivel record, reprezintă o preocupare majoră pentru britanici.

La summitul UE ce va avea loc joi şi vineri la Bruxelles, liderii europeni urmează să ia în discuţie propunerile înaintate de David Cameron.

‘Marea Britanie îşi va prezenta revendicările, iar noi ştim că rezolvarea acestei chestiuni va fi extrem de dificilă’, a spus Merkel, care s-a declarat totuşi ‘încrezătoare’.

‘Germania vrea ca Marea Britanie să fie pe termen lung în partener activ în cadrul unei Uniuni Europene puternice’, a mai subliniat ea, precizând că fără Regatul Unit, UE ‘va pierde cu siguranţă din greutate’. Cancelarul german a spus de asemenea că negocierile prevăzute joi şi vineri la Bruxelles nu sunt decât o ‘etapă’.

Iniţial, Londra îşi dorea să încheie aceste discuţii în decembrie, însă Cameron a recunoscut că acest calendar nu este sustenabil. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, speră să obţină în februarie 2016 un acord care să satisfacă solicitările premierului conservator, astfel încât acesta să susţină, în campania pentru referendum, menţinerea Marii Britanii în blocul comunitar.