Merkel: Vreau ca Grecia să rămână în zona euro

Cancelarul german Angela Merkel a subliniat vineri, în urma unei întâlniri cu premierul grec Antonis Samaras, că ţara sa vrea ca Grecia să rămână în zona euro şi şi-a declarat convingerea că noul guvern de la Atena 'face totul pentru a rezolva toate problemele', transmit AFP, Efe şi AP.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 12:14
Merkel: Vreau ca Grecia să rămână în zona euro

Cancelarul german a insistat însă că acesta trebuie să-şi îndeplinească toate angajamentele legate de reforme şi să respecte termenele stabilite cu partenerii săi din Uniunea Europeană /UE/.

‘Grecia face parte din zona euro şi vreau să facă parte în continuare’, a declarat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu şeful executivului grec. Ea a dat totodată asigurări că Berlinul nu va face ‘judecăţi premature’ cu privire la eforturile de reformă ale Atenei.

La rândul său, Antonis Samaras a precizat, în cadrul conferinţei de presă, că Grecia nu cere ‘mai mulţi bani’, ci ‘un răgaz pentru a respira’, în contextul reformelor dure şi reducerilor de cheltuieli la care s-a angajat faţă de creditorii internaţionali – UE, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Într-un interviu apărut miercuri în cotidianul german Bild, Samaras a afirmat, în mod similar, că tot ceea ce doreşte guvernul său ‘este un pic de aer pentru a respira, pentru a pune economia pe drumul cel bun şi pentru a creşte veniturile statului. Mai mult timp nu înseamnă automat mai mulţi bani”, a spus el în respectivul interviu.

Pentru a relua acordarea de fonduri, cu o nouă tranşă de împrumuturi de 31,5 miliarde de euro, creditorii internaţionali ai Greciei au cerut autorităţilor de la Atena să relanseze programul de redresare convenit cu UE-FMI-BCE. O decizie privind reluarea împrumuturilor este aşteptată în luna septembrie, după raportul experţilor troicii. În schimb, autorităţile elene ar dori şi ele un răgaz suplimentar de doi ani pentru a putea asana bugetul, până în 2016 şi nu până în 2014, cum s-a convenit iniţial.

Raportul Troikăi creditorilor va recunoaşte eforturile Atenei, afirmă Antonis Samaras

Premierul grec Antonis Samaras s-a declarat vineri convins că raportul Troikăi creditorilor Greciei va recunoaşte eforturile noului Guvern de la Atena, relatează AFP.

„Sunt convins că raportul Troikăi va semnala că Guvernul (grec) va înregistra rezultate foarte repede”, a declarat el într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel, la Berlin. „Noi nu cerem bani în plus, ci timp pentru a respira”, a adăugat el, angajându-se să ducă la bun sfârşit reformele reclamate.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...