Merryl Streep o interpretează pe „Doamna de fier”

Celebra actriţă Meryl Streep recidivează cu un film menit să obţină cel puţin o nominalizare la Oscar. Lansarea afişului peliculei "Doamna de Fier", în care Streep deţine rolul unicei femei ajunse premier din istoria Marii Britanii, a avut şi momente comice. Posterul nu a vrut să se lase dezvelit.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 21:56

Panoul a fost amplasat în Londra, pe malul Tamisei, vis-a vis de Parlament. Phyllida Lloyd, regizoarea peliculei, crede că Meryl Streep „a avut grijă şi atenţie faţă de demnitatea baronesei Thatcher”.

Pelicula prezintă copilăria fostului premier şi ajunge până în ziua de astăzi, incluzând preţul plătit pentru putere. Cu Big Ben pe fundal, actriţa a spus că este foarte „fericită” să se afle în Marea Britanie şi i-a anunţat pe londonezi că ar face bine să se pregătească să-i vadă chipul pe posterele din tot oraşul. Dar, nu toată lumea este la fel de încântată când vine vorba de felul în care Margaret Thatcher a fost portretizată.

Cotidianul britanic The Telegraph menţiona în iulie că fiii baronesei Thatcher, Mark si Carol, au fost „consternaţi” atunci când au aflat care este modul de abordare al poveştii mamei lor. Ei spun că regizoarea ar fi creat mai degrabă o „fantezie de stânga”. La evenimentul de promovare de luni, regizoarea filmului a negat că „Doamna de fier” ar fi un film ideologic, şi a susţinut că modul în care a jucat Meryl Streep îi va cuceri pe copiii baronesei Thatcher.

Lloyd, care a regizat şi musicalul „Mamma Mia” în care a jucat Meryl Streep, acum în vârstă de 62 de ani, a adăugat: „Cred că Margaret Thatcher a fost un superstar în Marea Britanie, iar noi toţi am simţit nevoia ca ea să fie jucată tot de un superstar, de cineva care să fie deopotrivă inteligent, pasional şi puternic”. „Doamna de fier” a fost încadrată la categoria dramă istorică şi va avea lansarea internaţională pe 6 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Compania metalurgică austriacă Voestalpine își reorganizează afacerile din Germania și închide o fabrică
Voestalpine AG va reorganiza locaţiile sale de componente auto din Germania, ceea ce va include şi închiderea unei unităţi, pentru a răspunde scăderii cererii şi dificultăţilor structurale,......
Rutte: NATO nu poate confirma în acest stadiu trimiterea de trupe militare din Coreea de Nord în Rusia
Rutte: NATO nu poate confirma în acest stadiu trimiterea de trupe militare din Coreea de Nord în Rusia
NATO nu poate confirma în acest stadiu desfăşurarea de către Coreea de Nord a unor trupe în Rusia, a afirmat vineri ...
Se scumpește berea? Guvernul introduce un calendar gradual de creștere a accizei
Se scumpește berea? Guvernul introduce un calendar gradual de creștere a accizei
Printr-un proiect de ordonanță de urgență postat pe site-ul MF sunt propuse o nouă serie de măsuri de modificări a ...
Cel mai nou bulevard din București e gata. Cum arată
Cel mai nou bulevard din București e gata. Cum arată
Primarul sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, a postat pe pagina sa de facebook imagini cu noul bulevard Valea Largă. ...