Mesajul lui Merkel către greci: „Fiecare zi contează”

Cancelarul german Angela Merkel a apreciat că "fiecare zi" contează pentru ca Grecia să îşi intensifice cu adevărat eforturile şi să îşi respecte angajamentele, într-un interviu acordat duminică, relatează AFP, preluată de Mediafax.
Mihai Nicuţ - Dum, 26 aug. 2012, 17:42
Mesajul lui Merkel către greci:

„În acest context, fiecare zi contează, acum, pentru intensificarea cu adevărat a eforturilor şi în vederea aplicării a ceea ce s-a promis”, a declarat Merkel pentru postul public ARD, răspunzând unei întrebări cu privire la încrederea pe care i-o acordă premierului grec Antonis Samaras, pe care l-a primit vineri la Berlin.

„În ultimii doi ani şi jumătate, încrederea a fost puternic afectată”, a comentat ea. „Aşteptăm raportul Troikăi” (UE, BCE, FMI), a adăugat cancelarul. „Ca şi alţii, i-am spus premierului grec că mai sunt multe de făcut”, a precizat Merkel.

În contextul în care în cadrul coaliţiei sale, între conservatori şi liberali, unii vorbesc în mod deschis despre o ieşire a Greciei din zona euro sau îşi exprimă scepticismul cu privire la o posibilă ieşire din criză, Merkel a apreciat că Europa se află „într-o fază decisivă” şi că „fiecare” ar trebui „să fie atent la ceea ce spune”.

Într-un interviu pentru săptămânalul Bild am Sonntag, secretarul general al CSU – partidul-frate al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) condusă de către Merkel -, Alexander Dobrindt apreciază că „grecii vor recunoaşte mai devreme sau mai târziu că îşi vor găsi mai uşor echilibrul în afara (zonei) euro”.

„Eu văd Grecia în afara zonei euro”, a adăugat Alexander Dobrindt.

În opinia lui Merkel este „bine” că Jens Weidmann, preşedintele Băncii centrale germane (Bundesbank), „aminteşte fără încetare care este politica” Germaniei, în contextul în care acesta, într-un interviu pentru ediţia de luni a revistei Der Spiegel, critică ipoteza unei achiziţionări de obligaţiuni publice de către Banca Centrală Europeană (BCE), asimilabilă unei „finanţări a statelor de către imprimeria de bani”.

La începutul lui august, BCE şi-a exprimat dispoziţia de a acţiona în caz de nevoie prin măsuri excepţionale împotriva crizei, care ar putea consta în achiziţii de datorii publice pe piaţă.

În ceea ce priveşte instituţiile UE, fără să confirme informaţii de presă potrivit cărora doreşte un summit european în vederea pregătirii unui nou tratat UE, Merkel a declarat că nu cere summituri. „Eu cer, doar de o anumită vreme, să nu rămânem în urmă” în procesul construcţiei Uniunii Europene (UE), a spus ea.

„Acum este vorba despre a afla care vor fi viitoarele etape”, a declarat ea. „Încă avem nevoie de mai multe obligaţii comune”, „de mai multă coerenţă”, cu scopul de a diminua diferenţele de competitivitate în cadrul UE, a apreciat cancelarul german. „Aceasta va fi misiunea noastră în lunile viitoare”, a anunţat Merkel.

În contextul în care Curtea Constituţională germană studiază constituţionalitatea Fondului European de Salvare (MES) şi a Pactului bugetar şi urmează să prezinte o decizie la 12 septembrie, Merkel a subliniat că aceste instrumente constituie, în opinia sa, „un progres absolut necesar”.

„Eu pot doar să spun că am prezentat, cred, argumente bune (Curţii). Eu sunt convinsă că Pactul bugetar aduce un nivel suplimentar de securitate în privinţa respectării angajamentelor pe care ni le-am asumat în Europa”, a explicat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Vânzările de vehicule electrice au crescut luna trecută în Marea Britanie la cea mai mare pondere din ultimii doi ani
Aproape una din trei maşini înmatriculate luna trecută în Marea Britanie a fost complet electrică, producătorii auto continuând să reducă preţurile vehiculelor electrice (EV), pentru a......
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci români, în calificări la turneul de tenis Australian Open
Cinci jucători români de tenis, patru la feminin şi unul la masculin, vor evolua în calificările la simplu pentru tablourile ...
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Republica Moldova și-a dublat capacitatea instalată în fotovoltaic, într-un an. Prosumatorii sunt și aici foarte activi
Moldova și-a extins capacitatea fotovoltaică la 344 MW la 30 septembrie 2024, în creștere de la 185 MW în 2023, potrivit ...
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Temperaturi de până la 17 grade în România, în săptămâna de Bobotează
Vremea se va încălzi la nivelul întregii ţări începând de luni, astfel încât valorile termice se vor situa peste ...