Mesajul șefului Dispeceratului Energetic Național din România către Bruxelles: Relaxați politica de închidere planificată a centralelor electrice măcar o vreme, este criză și război!

Șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN) solicită public Comisiei Europene să permită statelor membre amânarea momentului la care centralele electrice care funcționează pe combusitibili fosili să fie închise conform programării inițiale, pentru că suntem în criză energetică și avem și un război la graniță. Ca urmare a calculelor DEN, două grupuri pe cărbune din Oltenia nu vor mai fi închise de la 1 ianuarie.
Mihai Nicuţ - J, 03 nov. 2022, 22:01
Mesajul șefului Dispeceratului Energetic Național din România către Bruxelles: Relaxați politica de închidere planificată a centralelor electrice măcar o vreme, este criză și război!

“Un obiectiv pe care l-am urmărit în această perioadă, dată fiind situația energetică la nivel european, a fost de a arăta în permanență necesitatea menținerii în funcțiune a celor două grupuri de la Complexul Energetic Oltenia, Grupul 3 de la Rovinari și Grupul 7 de la Turceni, și prin datele și analizele pe care le-am transmis, am încercat să susținem (funcționarea lor – n.red.)”, a spus Virgiliu Ivan, la conferința Focus Energetic legată de pregătirea pentru iarnă.

“Ne-am dori ca la nivel european, cel puțin în această perioadă de criză energetică, să se relaxeze puțin (politica de închidere a grupurilor energetice n. red.) și să se permită statelor membre să poată menține grupurile energetice care dau siguranță în această perioadă dificilă, cel puțin o perioadă limitată de timp, cel puțin în această iarnă, dacă nu mai mult, până se va termina războiul și până când, la nivel european, nu vor apărea și alte surse de energie electrică, regenerabile respectiv clasice.

Este momentul la care, atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel european, să se relaxeze această politică de scoatere din funcțiune de grupuri energetice, pentru că la momentul la care au fost asumate aceste planuri, situația energetică era cu totul alta. Mizăm pe înțelegerea forurilor europene”, a punctat șeful DEN.

În aceeași conferință, directorul general al CE Oltenia, Daniel Burlan, a explicat că cele două grupuri pe cărbune, care aveau închiderea programată în acesta an potrivit planului de restructurare convenit cu Bruxelles-ul, vor funcționa comercial și după data de 1 ianuarie.

“În planul de restructurare se prevedea închiderea Grupului 3 de la Rovinari și a Grupului 7 de la Turceni. Închiderea Grupului 3 era corelată cu deschiderea Grupului 5, la Rovinari, dar la Grupul 5 a întârziat procesul de modernizare, știți ce probleme a avut contractorul Romelectro, iar Grupul 7 de la Turceni era în ordinea de merit ultimul grup.

Doar că a apărut această situație (criza energetică – n.red.) iar aceste grupuri trebuie să fie trecute în rezervă tehnică. Ele vor fi menținute în stare de funcționare și, la cererea Transelectrica, pot fi puse în funcțiune.

Situația actuală ne cere ca aceste grupuri să aibă producție și în 2023, ele vor fi prevăzute cu producție, pentru că regimul de funcționare al CEO va fi cu cinci grupuri din șapte,  la cinci grupuri în funcțiune trebuie să avem și grupuri în rezervă – fiecare grup are perioada sa de reparații anuale și de rezervă”, a spus Burlan. “Atâta timp cât compania nu solicită creșterea ajutorului de restructurare, putem funcționa în condiții comerciale cu aceste grupuri”, a spus șeful CE Oltenia.

Riscuri noi și multe

Șeful DEN, instituția care este “creierul” sistemului energetic național, a explicat că iarna care vine este mult mai provocatoare decât orice perioadă rece din trecut, pentru că sunt crize multiple.

“Este o provocare această iarnă pentru noi toți, pentru că este o situație care nu s-a mai întâlnit și încercăm să o gestionăm, criza gazelor naturale, seceta prelungită care a afectat întreaga Europa, plus contextul geopolitic și războiul de la granițele noastre”, a spus Ivan.

“Nu a fost luată în cosiderare înainte o situație în care să se suprapună atâți factori. Au fost puse în mișcare foarte multe mecanisme ca să traversăm cu bine iarna următoare. Cuvântul de ordine este colaborare, cooperare între actorii din piața, între autoritățile române și europene”, a explicat Ivan, care a spus totuși că rezervele energetice ale României, de gaze, cărbune și chiar și de apă, care “deși puteau fi mai mari, sunt printre cele mai mari din Europa” ne asigură premisele să trecem iarna cu bine.

 

Te-ar mai putea interesa și
Despre Justiție, fără patimă (III). Reforme amânate și echilibrul ignorat
Despre Justiție, fără patimă (III). Reforme amânate și echilibrul ignorat
Consultările recente de la Palatul Cotroceni au fost prezentate ca un semnal de preocupare pentru starea justiției. În realitate, ele au confirmat ceva vechi: problemele sunt cunoscute, recurente......
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Cum mai arată lucrările la cel mai lung viaduct, construit de turcii de la Ozaltin
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Cum mai arată lucrările la cel mai lung viaduct, construit de turcii de la Ozaltin
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu șantierul turcilor de la Ozaltin din Autostrada Transilvania (A3). ...
Noi prețuri la energie electrică, de la 1 ianuarie, pentru toți românii. Cât veți plăti la factură
Noi prețuri la energie electrică, de la 1 ianuarie, pentru toți românii. Cât veți plăti la factură
Prețurile finale la la energia electrică se vor modifica, pentru toți clienții din România, începând cu 1 ianuarie ...
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus peste 1,3 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în patru luni, efect direct al eliminării excepţiei de la plata CASS prin Legea 141 – analiză
Pensionarii cu pensii peste 3.000 de lei au adus peste 1,3 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii în patru luni, efect ...
Efectele Legii 141 din 2025, care a corectat mai multe inechităţi istorice din finanţarea sistemului asigurărilor sociale ...