Mesajul SUA pentru Europa: Aveți de luat o decizie crucială în privinţa programului nuclear al Iranului

Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio i-a îndemnat vineri pe europeni să ia rapid o "decizie importantă" în ceea ce priveşte "restabilirea sancţiunilor" contra Iranului, în ajunul unei sesiuni de negocieri, la Roma, între reprezentanţi americani şi iranieni, informează AFP.
AGERPRES - vin, 18 apr. 2025, 13:29
Mesajul SUA pentru Europa: Aveți de luat o decizie crucială în privinţa programului nuclear al Iranului

„Europenii au de luat foarte curând o decizie importantă cu privire la restabilirea sancţiunilor, pentru că în mod clar Iranul nu respectă acordul actual”, care oferea Teheranului o relaxare a sancţiunilor în schimbul unei limitări a ambiţiilor sale nucleare, a declarat pentru jurnalişti Marco Rubio, pe aeroportul Bourget de lângă Paris.

„Ar trebui cu toţii să anticipăm că ei sunt pe punctul de a primi un raport al AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) în care se arată nu doar că Iranul este neconform, dar şi că el este periculos de aproape de (producţia de ) arme (nucleare), mai aproape ca niciodată”, a atenţionat Rubio.

Directorul AIEA, Rafael Grossi, în vizită la Teheran, a estimat joi că este timpul să se ajungă la un acord asupra programului nuclear iranian.

„Suntem într-un stadiu crucial al acestor negocieri importante”, a declarat Grossi joi, în timpul unei vizite la Teheran. „Dispunem de puţin timp, de aceea sunt aici (…) pentru a facilita acest proces”, a declarat el pentru mai multe media de stat iraniene.

Ţările occidentale, cu SUA în frunte, suspectează Iranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Teheranul respinge aceste acuzaţii şi îşi apără dreptul pentru un nuclear în scopuri civile, în special pentru energie.

Iranul şi SUA urmează să se poarte sâmbătă, la Roma, noi negocieri sub egida Omanului, care a mai găzduit discuţii între cele două ţări sâmbăta trecută.

Franţa, Regatul Unit, China şi Rusia, membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, precum şi Germania şi Uniunea Europeană sunt semnatari ai acordului internaţional asupra programului nuclear încheiat cu Iranul în 2015 şi din care Donald Trump a retras SUA în 2018, în timpul primului său mandat.

 

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...