Mese gratuite şi reducere 50% la cazare pentru oamenii blocaţi în staţiuni
„Cu sprijinul Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), turiştii vor primi mese şi băuturi calde gratuite, dar şi adăpost în situaţiile urgente şi o reducere de 50% din valoarea cazării pentru cei care au rămas blocaţi în staţiuni. Persoanele care au nevoie de ajutor pot apela comandamentul de iarnă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, nonstop şi gratuit, la numărul de urgenţă MDRT pentru turişti 0800.86.82.82”, potrivit unui comunicat al MDRT.
Turiştii pot apela, nonstop şi gratuit, numărul de urgenţă 0800.86.82.82, iar operatorii îi vor îndruma spre cea mai apropiată structură de primire turistică unde li se va acorda ajutor.
Cheltuielile generate de această măsură de ajutor vor fi suportate integral din bugetul FPTR.