Meta Estate Trust își restructurează investițiile în proiectele dezvoltate de Impact

03 09. 2024
greenfield

Meta Estate Trust (BVB:MET) a renunțat la două promisiuni de vânzare-cumpărare contractate în 2021 și utilizarea creanței rezultate pentru a achita o parte din valoarea promisiunilor contractate într-un alt proiect dezvoltat de Impact Developer & Contractor.

Meta a renunțat  vânzare-cumpărare contractate în august 2021 pentru proiectul Greenfield Copou Residence, pentru care a fost achitat un avans de 127.144 de euro (TVA inclus) și pentru proiectul Boreal Constanța, pentru care a fost achitat un avans de 85.806 de euro (TVA inclus). Creanța rezultată va compensa o parte din prețul pe care compania îl are de achitat pentru promisiunile de vânzare-cumpărare contractate în august 2021 pentru proiectul Greenfield Băneasa pentru cinci apartamente și cinci locuri de parcare.

„Ne continuăm strategia anunțată de optimizare a investițiilor Meta Estate Trust pentru a consolida un portofoliu robust, prin diminuarea angajamentelor extrabilanțiere și reducerea riscului expunerii. Valorificăm constant buna colaborare cu dezvoltatorii proiectelor imobiliare în care suntem investiți pentru a găsi soluții adaptate la nevoile și prioritățile ambelor părți”, spune Alexandru Bonea, Director General Meta Estate Trust.

Meta Estate Trust este o companie tip holding, cu activitate în sectorul imobiliar, fondată în martie 2021 de un grup de antreprenori români cu experiență în real estate și piața de capital. Din 29 august 2022, Meta Estate Trust este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO, având simbolul bursier MET. Începând cu data de 20 martie 2023, acțiunea MET este inclusă în indicele BETAeRO.