Meta Estate Trust are planuri solide de viitor (P)
Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, prezentă pe piața SMT – AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MET, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 10,44 de milioane de lei, de cinci ori mai mult comparativ cu 2021. Iar perspectivele pentru următoarea perioadă sunt foarte optimiste, compania având planuri de dezvoltare pe mai multe paliere și linii de business.
Un aspect important ce arată performanța modelului de business este faptul că, de la înființare și până în prezent, Meta Estate Trust a investit peste 24 de milioane de euro în 25 de proiecte imobiliare, realizând până acum exit total din opt dintre acestea. Toate acestea au fost posibile și datorită faptului că holdingul dispune de o echipă de profesioniști, cu expertize complementare de business, inclusiv în piața imobiliară și de capital, iar peste 20% din capitalul social este deținut, la acest moment, de membrii echipei.
„2022 a fost anul în care am văzut că stabilitatea și predictibilitatea mediului de business se poate transforma, într-un timp foarte scurt, în incertitudine. Rezultatele pe care Meta Estate Trust le-a atins anul trecut sunt dovada faptului că ADN-ul business-ului și valorile fundamentale ale acestuia sunt cele care au rolul de a susține o companie, binențeles cu ajutorul unei echipe de profesioniști solidă care poate trece cu succes prin orice fel de provocări”, a declarat Oriol Casellas Deig, CEO al Meta Estate Trust.
Din totalul investițiilor realizate, doar anul trecut compania a investit peste 11,4 milioane de euro în 12 proiecte, dintre care opt proiecte noi în București, Ilfov, Sibiu, Neptun și Brașov. În același timp, Meta Estate Trust a încasat cca. 8,9 milioane de euro din șase exit-uri totale și cinci parțiale, realizând venituri totale în valoare de 21,7 milioane de lei și un profit net de 6,5 milioane de lei. De asemenea, activele companiei au atins nivelul de 20 de milioane de euro, bazându-se pe un portofoliu de proiecte solide și bine diversificate. Finele anului 2022 au găsit compania într-o poziție bună de lichiditate, lucru care va permite invesții în noi oportunități de piață, estimate a se intensifica pe final de an 2023 și 2024.
„Intenționăm, de asemenea, continuarea politicii de dividende anunțată prin care profiturile companiei se vor distribui către acționari sub formă de acțiuni gratuite. De asemenea, primele de capital rezultate în urma emisiunilor de acțiuni vor fi distribuite către acționari tot sub formă de acțiuni gratuite, lucru ce va aduce un beneficiu suplimentar acestora. În viitor, vom păstra direcțiile strategice deja anunțate și vom continua să ne extindem și pe alte segmente de real estate, în mod special prin adăugarea componentei de „income producing assets”. Ne dorim consolidarea poziția pe piața de profil prin atragerea de fonduri sub formă de equity, împrumuturi bancare sau obligațiuni, iar pentru 2023 ne propunem să creștem cu aproximativ 20%”, a adăugat Oriol Casellas Deig.
Perspectivele de viitor ale companiei sunt în general legate de continuarea strategiei de creștere accelerată pe care a avut-o, de altfel, încă de la înfințare. Un alt focus important al Meta Estate Trust este legat de intrarea în proprietate pentru cât mai multe unități rezidențiale achiziționate în faze inițiale de proiect în perioada 2021-2022 și vânzarea unei părți semnificative dintre acestea.
În acest sens, compania a lansat recent un departament propriu de vânzări sub forma diviziei Meta Homes.
Aici, clienții pot intra în legatură direct cu echipa companiei, beneficiind nu doar de prețuri avantajoase, dar și de comisioane sub media pieței și, mai mult de atât, de acces la proprietăți unice.
Planurile Meta Estate Trust pentru acest an nu se opresc doar aici. Monitorizarea și susținerea în continuare a proiectelor în care compania este direct implicată în calitate de acționar până la finalizarea lor rămâne un aspect extrem de imporant, la care se adaugă și lansarea unei platforme de crowd-funding imobiliar – de asemenea un concept inovator pe piața locală.