Meta investește în acest an 38 de miliarde de dolari în inteligența artificială

31 10. 2024
meta-facebook-434765685668

Compania dorește să aloce anul acesta cel puţin 38 de miliarde de dolari în investiţii pe termen lung în AI, inclusiv pentru extinderea centrelor de date, cu un miliard de dolari mai mult decât estima anterior.

De asemenea, anul viitor vor creşte cheltuielilor AI.

Meta integrează gradual softul AI, care poate crea text sau imagini, în aplicaţiile sale, inclusiv Facebook şi Instagram.

Firma înregistrează lunar 500 de milioane de utilizatori ai Meta AI, ceea ce are deja un impact pozitiv asupra afacerilor companiei, a afirmat directorul general Mark Zuckerberg, deşi s-au înregistrat pierderi de peste 50 de miliarde de dolari pe segmentul lumilor virtuale.

Numai în trimestrul trei din 2024, divizia Reality Labs, responsabilă cu lumile virtuale, a raportat pierderi operaţionale de 4,4 miliarde de dolari, şi venituri de doar 270 de milioane de dolari.

Cu toate acestea, directorul financiar al Meta, Susan Li, a dat asigurări că firma va continua să investească semnificativ în divizia Reality Labs.