Metaminds ajunge la afaceri de 32 milioane de euro, în creștere cu 23%

Metaminds, companie românească specializată în integrarea soluţiilor de securitate cibernetică şi a arhitecturilor complexe din domeniul IT, a înregistrat o cifră de afaceri de 32 de milioane de euro în 2020, în creştere cu 23% faţă de anul anterior.
Lidia Neagu - lun, 14 iun. 2021, 11:53
Metaminds ajunge la afaceri de 32 milioane de euro, în creștere cu 23%

„Toate proiectele în care ne-am implicat în 2020 au avut o componentă majoră de complexitate şi inovaţie. Pe fondul în care transformarea digitală devine un instrument vital în evoluţia mediului de business, dar şi o direcţie strategică de ţară, ne păstrăm intenţia de a aduce plusvaloare proiectelor noastre, prin investiţii consistente şi constante în cele mai noi tehnologii şi în echipe de super talente. Avem o imensă oportunitate să revoluţionăm prin tehnologie anumite domenii neexploatate până acum, dar şi să aducem, post pandemie, soluţii adaptate nevoilor de business în schimbare”, a declarat Andrei Cruceru, directorul general al Metaminds.

Metaminds activează pe zona de soluţii inovatoare pentru infrastructuri programabile, servicii de aplicaţie în medii de lucru cloud-native, protecţia interfeţelor API şi a serviciilor de interconectare şi de interoperabilitate, colaborare online securizată în regim de mobilitate, protecţia informaţiei şi a identităţii digitale.

Echipa este formată din specialişti de top în domenii precum securitate cibernetică, conectivitate şi integrare sisteme multiple, machine learning, sisteme complexe cu volume mari de date de tip big data, care au fost motoarele creşterii companiei şi au susţinut implementarea unor proiecte complexe şi de lungă durată.

De asemenea, o direcţie importantă a companiei este reprezentată de susţinerea iniţiativelor de responsabilitate socială. Astfel, de-a lungul anului 2020, compania i-a ajutat pe cei din prima linie, sprijinind prin donaţii directe Spitalul Municipal Rădăuţi şi Spitalul Clinic de Urgenţă Grigore Alexandrescu şi oferind prânzuri calde angajaţilor Poliţiei Locale Sector 1, Fundaţiei pentru SMURD şi personalului Poliţiei de Frontieră Otopeni.

Cel mai recent proiect de responsabilitate socială realizat s-a încheiat în luna aprilie a acestui an şi şi-a propus susţinerea elevilor din mediul rural pentru desfăşurarea activităţii de învăţare la distanţă în condiţii optime. Peste 150 de elevi ai Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti, voluntari ai Fundaţiei Ecologice „Floare de Colţ”, au făcut parte dintr-o campanie de colectare selectivă a deşeurilor, în cadrul căreia au colectat selectiv 920 kg de deşeuri, peturi de plastic, doze de metal, hârtie şi carton, sticle sau baterii. Elevii au încărcat în cadrul platformei create de Metaminds fotografii cu deşeurile colectate, care s-au cuantificat la finalul campaniei în tablete şi laptopuri donate către elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale „Scorţoasa” din judeţul Buzău.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să......
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...