METAMINDS, pentru al treilea an consecutiv în topul companiilor cu cea mai rapidă creștere din Europa, potrivit Financial Times, și singura companie de profil din România

03 03. 2022
Andrei Cruceru-CEO METAMINDS web

METAMINDS este singura companie românească și una din cele 9 companii europene din domeniul securității cibernetice care s-au situat în acest clasament.

În plus, METAMINDS este pe locul patru din cele  opt companii românești care se situează în acest clasament, fiind selectată de prestigioasa publicație în urma unui proces riguros de identificare a zeci de mii de companii europene cu o ascensiune rapidă și cu o evoluție organică a veniturilor în perioada 2017-2020. 

”Distincția primită din partea Financial Times ne onorează și ne motivează. Rezultatele care au stat la baza acestei recunoașteri oficiale sunt meritul echipei; performanțele sunt cu atât mai remarcabile cu cât domeniul devine tot mai competitiv odată cu noile schimbări de paradigmă a securității cibernetice generate de pandemie și într-un context economic mai dificil față de anii anteriori pandemiei.” declară Andrei Cruceru, CEO METAMINDS.

Recunoașterea performanțelor comerciale este dublată de recunoașterile din partea partenerilor tehnici, producători de nivel mondial, dintre care le amintim pe cele mai recente: – Excellence in Infrastructure Solution Sales, 2021, distincție acordată în cadrul Dell Technologies Partner Awards, CISCO Central Growth Partner of the Year 2020, premiu oferit în cadrul evenimentului Partner Summit Digital Global Award, Partner of the Year 2021 din partea f5 Networks, Fastest Growing Partner of the Year 2020 din partea Fortinet sau IT Transformation Partner of the Year 2020, distincție acordată de Dell Technologies.

”Livrăm soluții la cheie, personalizate pentru fiecare din clienții noștri, iar acest lucru nu ar fi posibil fără un nivel ridicat de expertiză și gândire creativă. Prin urmare, avem în vedere diversificarea portofoliului de soluții de orchestrare și securizare care să ne susțină nivelul crescut de competivitate și excelență în zona serviciilor pe care le livrăm.

Întrucât METAMINDS activează pe o piață locală foarte volatilă, puternic dependentă de decizii și blocaje la nivel de politici publice, mecanisme și procese, ne dorim ca aceste recunoașteri internaționale să consolideze capitalul de încredere al companiei pe piața locală și să aducem un plus de valoare pentru toți actorii și beneficiarii serviciilor și soluțiilor pe care le furnizăm.”, a adăugat Andrei Cruceru.

METAMINDS  este o companie 100% românească, specializată în integrarea soluțiilor de securitate cibernetică și a arhitecturilor complexe în domeniul IT. Compania a fost înființată în 2015 și peste 150 de proiecte derulate cu succes la finalul lui 2021. O confirmare importantă a performanțelor lIvrate vine și din partea Financial Times, care a plasat METAMINDS în topul companiilor cu cea mai rapidă creștere timp de trei  ani consecutiv, în 2020, 2021 și 2022, respectiv.

Fiind o companie 100% românească, susținerea activă și constantă a educației, a performanței și a comunităților locale  completează în mod firesc valorile METAMINDS.   Proiectul ”Reciclăm nu doar pentru natură, ci și pentru educație”, desfășurat împreună cu Asociația Floare de Colț din cadrul Colegiului Național ”Mihai Viteazul” din București a primit Gold Recognition la categoria “Educație pentru elevi” din partea Community Index 2021.

Topul FT 1000 publicat de Financial Times se află la a șasea ediție și, alături de compania de cercetare Statista, stabilește clasamentul companiilor din Europa care au înregistrat o creștere semnificativă a veniturilor în intervalul 2017 – 2020 .