Potrivit UE, putem avea 24 de produse care să aibă cotă minimă de TVA de 5% și 7 care pot avea cota 0%. Ce produse ar putea beneficia de reducerea de TVA

11 04. 2022
TVA

“Directiva de TVA spunea până acum că nu putem avea mai mult de 2 cote reduse și că nu poate fi mai mică de 5%. Totuși, existau state membre care au obținut derogări în perioade anterioare aderării României și aveau inclusiv cota 0 (zero), de exemplu pentru alimente. În prezent noi avem 9% cu posibilitatea de a o reduce la minim 5%”, a declarat Costin Manta, partener asociat EY România.

Acesta arată că, potrivit noii directive europene, la ora actuală, se pot introduce mai multe reduceri ale cotelor de TVA. „Există deja state care au 0% cota TVA la alimente. Dacă politicienii vor dori acest lucru, ei vor putea reduce in perioada următoare cota de TVA de 9% la alimente, cât este în prezent, la 5% sau chiar 0%”, arată Manta.

Potrivit reprezentantului EY, în toamnă, România se va confrunta cu o nouă creştere a preţurilor la alimente şi nu numai. Aşa că, dacă parlamentul şi guvernul şi-o doreşte, această nouă directivă UE permite şi României să reducă diverse cote de TVA.

Reduceri temporare de TVA permise de UE

Pentru anumite domenii, directiva UE permite chiar reducerea temporară de cote de TVA. Astfel, directiva permite o scădere şi mai mare, chiar temporar, pentru panourile voltaice.

Tot temporar, UE spune că poate fi introdusă o reducere de TVA pentru combustibilii fosili (măsură care ar putea din nou contracara inflaţia de două cifre care ne ameninţă). La fel, consumul de internet ar putea beneficia de reduceri temporare ale cotei de TVA. Conform UE, aceste reduceri temporare ar trebui excluse din 2030, măsura fiind gândită ca fiind una menită să ajute ţările să lupte cu inflaţia accelerată şi efectele războiului din Ucraina.

Totuşi, directiva UE stabileşte o limită maximă pentru posibilitatea reducerilor de TVA: 24 de produse vor putea avea cota minimă de 5% și 7 pot avea cota zero.

Analiştii EZ atrag atenţia însă între asimetria dintre măsurile de creştere şi de scădere a TVA. Dacă măsurile de majorare a TVA se văd imediat în preţurile produselor către consumatori, reducerile de TVA au un efect mai discret. Destul de rar, ele se văd şi în colectările la buget şi în buzunarul contribuabilului. Totuşi, UE a gândit această directivă ca fiind un instrument anti inflaţionist.

Potrivit Alex Milcev, liderul departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică din cadrul companiei de consultanţă EY, principalele produse care ar putea beneficia de reducerea cotei de TVA în acest context inflaţionist sunt alimentele şi produsele farma.

Rămâne de văzut dacă politicienii, guvernul şi parlamentul se va uita sau nu la acest instrument european pentru stoparea inflaţiei.