Metro AG dezminte informaţiile privind posibila delistare după divizarea grupului

Retailerul german Metro AG a dezminţit joi informaţiile apărute în revista Manager Magazin privind discuţiile purtate de directorul general al companiei, Olaf Koch, referitoare la o posibilă delistare de la Bursa din Frankfurt, transmite Reuters.
Economica.net - joi, 21 sept. 2017, 13:28
Metro AG dezminte informaţiile privind posibila delistare după divizarea grupului

În luna februarie a acestui an, acţionarii Metro au votat în favoarea divizării grupului în două entităţi, una care va cuprinde operaţiunile angro Metro Cash & Carry, care vor păstra denumirea Metro, în timp ce activităţile de distribuţie de produse electronice de larg consum, regrupate sub marca Metro-Saturn, vor fi rebotezate Ceconomy. 

Joi dimineaţa, acţiunile Metro au urcat cu aproape 5% la Bursa din Frankfurt, după ce revista germană a anunţat că se ia în considerare delistarea, dar la prânz înregistrau un avans de 1,9%, după ce un purtător de cuvânt al Metro a dezminţit informaţiile. 

Fără a cita sursa, Manager Magazin a informat că Olaf Koch a discutat în ultimele săptămâni cu investitori financiari – inclusiv KKR – privind o posibilă delistare, şeful Metro nefiind încântat de declinul preţului la acţiuni în urma divizării. 

Retailerul german a raportat luna trecută o redresare a vânzărilor, dar acţiunile sunt în scădere în urma problemelor de la subsidiara din Rusia, care era o sursă majoră de profituri. 

Retailerii europeni sunt în proces de consolidare pe fondul concurenţei agresive din partea Amazon, care pune presiune pe preţuri. 

Ceconomy este cel mai mare grup de distribuţie de produse electronice de larg consum din Europa, înaintea britanicilor de la Dixons Carphone, cu peste 1.000 de magazine în 15 ţări europene şi vânzări de 22 de miliarde de euro în 2015/16. 

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de locaţii în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...