Metro ajunge la 1.000 de magazine cu franciza LaDoiPași
Retailerul german Metro a deschis în ultimele 6 luni, în franciză, peste 200 de magazine în rețeaua LaDoiPași, atât în urban, cât și în zonele rurale, ajungând zilele acestea la 1.000 de unități la nivel național, informează un comunicat al companiei. Unitatea cu numărul 1.000 se află în București, pe Sos. București-Magurele nr. 49C.
Este a doua rețea de magazine de proximitate care atinge acest prag după Profi Rom Food care a inaugurat unitatea numărul 1.000 în luna mai a acestui an.
Magazinele au un spațiu de vânzare cuprins între 60 și 200 de mp și o gamă de până la 6000 de produse.
Vor alte 1.000 de magazine până în 2023
Retailerul vizează continuarea ritmului de deschideri și planifică să își dubleze numărul de magazine până în 2023.
„Primele 1000 de magazine LaDoiPași reprezintă un efort comun depus atât de parteneri, cât și de colegii noștri. Atingerea acestui prag este dovada că LaDoiPași este un model de business durabil, construit în comunitate, alături de proprietari de magazine și clienți deopotrivă. Vom continua expansiunea la nivel național, motivați de dorința de a sprijini și alți antreprenori în dezvoltarea unor afaceri sănătoase, dar și de creșterea interesului clienților față de magazinele de proximitate”, a declarat Irinel Popescu, șef departament retail la METRO Cash & Carry România.
În total, din 2017, când METRO a repoziționat rețeaua de magazine LaDoiPași ca franciză soft, și până în prezent, au fost remodelate în linie cu noul concept peste 100 magazine și au fost deschise aproximativ 600 de noi unități comerciale. În prezent, 40% dintre magazinele LaDoiPași sunt poziționate în sudul țării, 30% în nord, respectiv 30% în vest.
Rețeaua a fost înființată în 2012 de către METRO Cash & Carry România.
Franciza LaDoiPași este dedicată proprietarilor locali de magazine independente care doresc să își dezvolte afacerea în comunitatea din care fac parte.
METRO este liderul comerţului cu ridicata la scară mondială. Compania operează în 35 de țări și numără peste 150.000 de angajaţi la nivel mondial. În anul financiar 2016/2017, METRO a înregistrat vânzări de aproximativ 37 miliarde €.
METRO Cash & Carry România a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Pitești, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda.