Metro angajează 200 de persoane. Veniturile medii ale unui vânzător senior vor ajunge, începând cu 1 august, la 3.300 de lei net

21 07. 2022
metro

Retailerul german cash&acarry Metro vrea să angajeze în perioada următoare peste 200 de persoane pe diverse poziții, dintre care în jur de 100 sunt pentru consilierii de vânzări seniori, potrivit unui comunicat al companiei.

De asemenea,de la 1 august, compania va oferi tichete de masă în valoare de 30 de lei, maximum prevăzut de lege și cu  50% peste valoarea tichetelor acordate anterior. Venitul mediu lunar pentru un lucrător polivalent (Consilier de Vânzări Senior) la Metro va fi astfel, începând cu 1 august,  de 5.300 lei brut (aproximativ 3.300 lei net). Această sumă, care reprezintă venitul unui lucrător, include salariul, tichete de masă, bonus de vacanță, cupoane anuale de Paști și de Crăciun, bonus trimestrial de performanță, spor de 50% pentru 5 zile lucrate în tură de noapte, precum și alte tipuri de bonusuri și sporuri conform Contractului Colectiv de Muncă și a politicilor de compensații și beneficii. 

Printre beneficiile de care poate dispune un lucrător comercial din cadrul echipei Metro România se numără: tichete de masă și primă de vacanță; asigurare medicală privată; bonusuri de performanță; zile suplimentare de concediu pentru diverse ocazii; acces la consiliere psihologică, financiară și juridică pentru angajat și familia sa; prime de Sărbători și pentru diferite ocazii (căsătorie, naștere copil, deces); bonus de recomandare; reduceri la abonamente medicale și sportive; bonus de fidelitate.

De asemenrea, Metro derulează în fiecare an, atât programe de dezvoltare a competențelor de leadership, a abilităților de vânzare și orientare către clienți, cât și a competențelor funcționale.

„Grija permanentă pentru siguranța oamenilor și continuitatea business-ului au determinat revizuirea salarială și a sistemului de bonus trimestrial, implementarea programului de asistență pentru angajați – „Contează pe noi!”, acordarea bonusurilor de Crăciun și de Paște și pentru copii cu ocazia zilei de 1 iunie”, anunță compania.

„Îmbunătățirea constantă a pachetului salarial total oferit, reconfirmă angajamentul METRO România de a-și susține echipa cu pachete competitive de compensații și beneficii pe piața muncii. Cu majorarea salariilor, a sporurilor, tichetelor și a schemei de bonusare avem o creștere de 15% față de anul trecut, reprezentând în același timp o recunoaștere a eforturilor depuse an de an pentru atingerea obiectivelor.” – a declarat Rodica RAPCEA, Director Resurse Umane METRO România.

Metro operează în peste 30 de țări și are peste 95.000 de angajați în întreaga lume. În anul financiar 2020/21, METRO a generat vânzări de 24,8 miliarde EUR.

METRO România s-a lansat pe piața locală în 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Pitești, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda.